Inconştienţă criminală

Nu este zi în care poliţiştii rutieri să nu depisteze pe drumurile din judeţ indivizi care se urcă băuţi la volan. Astfel, aceştia au descoperit în trafic mai mulţi şoferi care băuseră atât de mult încât abia se puteau ţine pe picioare, însă acest lucru nu i-a împiedicat să urce la volan.

Nu s-au gândit nici că ar putea provoca adevărate tragedii în urma cărora oameni nevinovaţi ar putea să-şi piardă viaţa. De altfel, unul dintre şoferii băuţi, de loc din Lupeni, avea şi permisul suspendat. A provocat un accident şi apoi a fugit de la faţa locului. ”Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe Strada Minerilor, din Lupeni, un bărbat a efectuat manevre de întoarcere a unui autoturism, oprindu-se cu maşina în şanţul de pe marginea drumului, după care a abandonat maşina şi a fugit. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 48 de ani, din Lupeni, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,08 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara. Un alt şofer a fost prins pe raza comunei Ghelari conducând o maşină, deşi avea permisul de conducere anulat din anul 2006. La testarea pentru alcool, poliţiştii au constatat că avea o alcoolemie de 1,13 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare