Sport

Surprize şi spectacol în SuperLiga RealSport

Ciprian Marinuţ

Lidera Paloma a suferit prima înfrângere şi a fost detronată, Anonimii au ţinut în şah campioana Avantaje, într-un meci de trei stele, iar C.F.R., echipa fără nici un punct în primele etape, a bifat prima victorie.
Revelaţia primelor etape a eşalonului de elită din campionatul RealSport Deva, Paloma, a fost pusă la colţ în runda a cincea, din cauza problemelor interne. Cu un lot şubrezit de accidentarea golgheterului Gabriel Dărăban şi de suspendarea până la finalul campionatului a juniorului Alexandru Petresc, Paloma a suferit primul eşec, scor 1-5, în faţa vicecampioanei Alfa Team Cristur. În aceste condiţii, Paloma a picat pe locul trei şi riscă să se afunde şi mai tare, dacă nu se va acţiona rapid pe piaţa transferurilor. Alfa Team a urcat pe poziţia a doua, iar lideră a devenit singura echipă perfectă a competiţiei, trupa Prosper Grawe Deva. Formaţia dirijată de Adrian Radu a bifat a cincea victorie din cinci partide, 4-1, cu veteranii de la Phoenix, şi e singura cu maximum de puncte.
Campioana Avantaje şi experimentata Anonimii au fost protagonistele celui mai frumos meci al etapei de duminică, la Baza Sportivă RealSport. Partida a primit aplauze la scenă deschisă, pentru ştiinţa jocului dovedită de combatanţi, calitatea execuţiilor, spiritul de fair-play şi arbitrajul ireproşabil. Deznodământul a stat sub semnul întrebării până la final, întrucât nici una dintre echipe nu a reuşit să se desprindă în învingătoare. Fostul jucător al FC CIP Deva, Florin Stancu, a deschis scorul pentru Anonimii, dar George Ţiglar, care a activat şi el în Liga I de futsal la Olimpic Simeria, a egalat pentru Avantaje, 1-1. Adi Tabac a adus din nou trupa Anonimii în avantaj, scor 2-1, însă cu un minut şi 30 de secunde înainte de final, Albu a deviat în propria poartă o centrare şi partida s-a încheiat cu o remiză, 2-2, echitabilă.
Echipa dezamăgire a primelor etape, C.F.R. Simeria, care suferise patru eşecuri consecutive în primele etape, s-a trezit la viaţă. Simerienii au reuşit să câştige, după un meci de luptă, scor 4-3, în faţa celor de la City Taxi Deva şi au demonstrat că fac faţă rigorilor SuperLigii. Un alt meci pe muchie de cuţit a fost între Quasar şi Liverpool, echipe cu pretenţii la calificarea în play-off. Câştig de cauză, scor 4-2, au avut cei de la Quasar, care s-au dovedit mai experimentaţi şi mai eficienţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura