Sport

Succes la limită, sinonim cu recâştigarea poziţiei de lider

1-autobergamo-8-noiembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Autobergamo s-a impus în deplasarea de la Iaşi, scor 4-3, în faţa celor de la CSM Politehnica, şi a urcat din nou în fruntea Ligii I de futsal. Devenii au obţinut un succes dramatic, fiind egalaţi de trei ori iar reuşita victoriei a venit în urma unui autogol, cu cinci  minute înaintea finalului.

Antrenorii – jucători, în rol de marcatori
Pe lângă faptul că nu i-a putut deplasa în capitala Moldovei pe Cristi Matei şi Petrişor Toniţă, ambii cu probleme medicale, Autobergamo a mai primit o lovitură. Internaţionalul Paulo Ferreira a fost convocat chiar în ziua partidei la Bucureşti, pentru a deveni în mod oficial cetăţean al României. Devenii au început bine partida şi au deschis scorul în minutul 3, prin Nuno Coco, dar peste trei minute au fost egalaţi, graţie golului marcat de antrenorul-jucător al gazdelor, Gabriel Dobre. La pauză, alb-vişiniii au intrat în avantaj, Florin Ignat, antrenorul-jucător al devenilor, punctând pentru 2-1.

Victorie cu ajutor de la adversari
În partea secundă, gazdele au egalat din nou, prin Mario Şchiopu, dar la jumătatea acestei reprize, Nuno Coco a reuşit „dubla”, aducând încă o dată pe Autobergamo în avantaj. Ieşenii nu au renunţat şi au reuşit pentru a treia oară să egaleze, prin Liviu Ruxandari, dar trupa lui Florin Ignat a înscris din nou. Însă, nu prin unul din jucătorii săi, ci prin autogolul lui Victor Mandea, din minutul 35. În ultimele minute, trupa deveană a gestionat bine avantajul minim şi a obţinut un succes care o readuce în poziţia de lider. Alb-vişiniii sunt la egalitate de puncte cu United Galaţi, după ce aceasta a pierdut la Timişoara, dar au un golaveraj mai bun decât trupa de pe Dunăre. Autobergamo are şanse mari să încheie turul sezonului regulat în această poziţie, urmând să joace ultima partidă din această primă parte a sezonului, sâmbătă, de la ora 18.00, pe teren propriu, cu Spicom Sf. Gheorghe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura