Succes „pătat” de arbitraj

11 x 1 jiul minerul

Ciprian Marinuţ

Jiul a dominat autoritar şi merita teoretic să câştige derby-ul tradiţional cu Minerul Lupeni, însă, oficialii lupeneni susţin că altul ar fi fost rezultatul, dacă arbitrul Ionuţ Neagu (Poenari) le-ar fi acordat un penalty clar, la scorul de 0-0.

Dominare sterilă
Sub bagheta celor trei foste glorii ce au făcut carieră  în Liga I, Tony Sedecaru, Damian Militaru şi Daniel Huza, Jiul a fost vioara întâi a derby-ului tradiţional al Văii Jiului. Alb-negrii au fost mai dispuşi la efort ca în alte meciuri, pentru a drege imaginea şifonată în ultimele etape, deşi partida s-a disputat într-un anonimat aproape total, în tribune fiind prezenţi abia 300 de spectatori. Jiul a atacat în valuri şi a şutat de opt ori pe poarta adversă, numai în prima repriză. Cu o redută agresivă şi organizată în defensivă şi cu un portar, Ciucă, în mare formă, Minerul Lupeni a rămas însă insensibilă la „muzica” petroşănenilor, iar tabela s-a menţinut imaculată până la pauză.

Erori şi erori
„Concertul” Jiului a fost tulburat de două decizii neinspirate ale „dirijorului” cu fluierul, care a refuzat câte un penalty ambelor formaţii. Întâi, lupeneanul R. Cristian (62) a fost faultat în careu de Cruceru, dar arbitrul Ionuţ Neagu a rămas insensibil. „A fost o mare greşeală de arbitraj. Dacă noi am fi primit acest 11 metri, altul ar fi fost rezultatul”, a declarat, după joc, Iosif Rus, secundul „minerilor“ din Lupeni. Apoi, jiulistul Antohi a fost şi el „cosit” în careul Minerului de un adversar, dar arbitrul a ezitat şi de această dată, poate în compensaţie, să indice punctul cu var. Seria de erori declanşată de arbitru s-a transmis apoi şi jucătorilor de la Minerul Lupeni. Paşca, unul dintre cei mai siguri fundaşi ai Minerului, s-a complicat în careu în faţa lui Antohi (min. 70), iar acesta a profitat şi a deschis scorul cu un şut plasat. Peste alte 10 minute, excelentul portar Ciucă a fost şi el prost plasat la un atac al Jiului, iar „vulpoiul” Mircea Gheorghe a sesizat eroarea şi l-a taxat, marcând cu un şut lobat de la peste 25 de metri, scor 2-0.

Optimismul moare ultimul
Succesul care i-a băgat pe minerii din Lupeni în subteran, pe primul loc retrogradabil, l-a determinat pe George Boboc, vicepreşedintele Jiului, să-i laude pe noii antrenori ai echipei şi să susţină că şansele la promovare sunt încă intacte. „Avem încredere în aceşti antrenori şi sunt sigur că echipa îşi va reveni. Şansele la promovare nu sunt compromise, pentru că mai e un retur de jucat. Noi am fost dezavantajaţi de faptul că am evoluat în trei săptămâni la cinci meciuri, iar jucătorii noştri nu pot face faţă unui astfel de ritm”, a declarat Boboc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.