Comunitate

Ştrandul din Deva, arhiplin în weekend

Adriana Clej

Ştrandul Municipal din Deva s-a aflat weekend-ul trecut pe lista preferinţelor devenilor, în ceea ce priveşte locul de petrecere a timpului liber. Peste 2.000 de persoane au trecut pragul bazei de agrement şi au profitat de soare şi de apa curată şi limpede din bazine.

Vineri, sâmbătă şi duminica trecute încasările au fost de 23.699 lei, realizate din tarifele de acces şi taxa de închiriere pentru şezlong. Tarifele sunt aceleaşi ca şi anul trecut: intrarea pentru adulţi este 10 lei, intrarea pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari este de 5 lei, iar închirierea şezlongului este de 10 lei.
Ştrandul este dotat cu trei bazine cu apă, duşuri, cabine de schimb, terase, puncte de alimentaţie publică, terenuri de volei, fotbal, zonă de fitness, grupuri sanitare şi multe altele. Ştrandul Municipal este administrat de Biroul Administrare Baze Sportive şi de Agrement din cadrul Primăriei municipiului Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura