Stiri

Ştiri 11.06.2009

Gimnastele, la Mini Olimpiada Europei
Cele trei junioare din lotul olimpic de gimnastică al României, Amelia Racea, Raluca Haidu, Diana Trenca, vor participa la Mini Olimpiada pentru juniorii europeni, care va avea loc la Tampere (Finlanda) în perioada 18-25 iulie. Medaliată cu aur la senioare la Internaţionalele României, disputate la finalul săptămânii trecute, Amelia Racea ţinteşte cucerirea titlului la individual compus şi la Mini Olimpiada tineretului. „Medalii de aur la patru aparate, acesta este obiectivul pe care mi l-am propus anul acesta şi pe care vreau să-l îndeplinesc. Primul loc este cel mai important şi mă pregătesc pentru a fi acolo”, a spus Amelia.

Timofte, la final de contract
Tehnicianului Daniel Timofte, care a rezistat pe banca tehnică a Jiului vreme de nouă luni îi expiră contractul cu clubul din Petroşani în această vară. Fostul internaţional este văzut cu ochi buni de conducere, însă nu este deocamdată sigur dacă i se va propune prelungirea contractului sau nu. “Nu ştiu ce schimbări vom face din vară. Nu ştiu dacă vom continua sau nu cu acelaşi lot de jucători sau cu acelaşi staff tehnic. Pentru început, este nevoie să fac o analiză a rezultatelor, dar şi a situaţiei financiare, pentru că până la urmă, multe ţin de bani, iar la capitolul acesta pe noi nu ne-a ajutat nimeni”, a declarat patronul alb-negrilor Alin Simota.

Suporter amendat
Claudiu C., de 38 ani, din municipiul Deva, a adresat unui jucător cuvinte şi expresii jignitoare în pauza meciului dintre FC CIP Deva şi Concordia Chiajna şi a fost amendat cu 150 de lei. În afara acestui incident izolat, jandarmii hunedoreni, care au asigurat ordinea în Sala Sporturilor din municipiul Deva, nu au avut de furcă cu alţi suporteri.

Eveniment marcant la muzeul din Deva
Astăzi, începe la Deva, sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR). Evenimentul, marcant pentru activitatea muzeului, reuneşte specialişti de la 12 muzee şi universităţi din ţară. Lucrările sesiunii se vor desfăşura pe secţiunile: arheologie, istorie, artă, restaurare, conservare, ştiinţele naturii, carte veche şi etnografie şi cuprind prezentări de lucrări noi, informaţii inedite şi descoperiri de ultimă oră. Ca în fiecare an, lucrările vor fi publicate în „Sargeţia”, revista muzeului, iar deschiderea sesiunii anuale de comunicări va avea loc la ora 11.00, la sediul instituţiei judeţene. (N. Ebner)

Cereri mai puţine
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2009. Astfel, în intervalul 2 martie – 9 iunie 2009, au fost depuse 1.121.207 cereri, pentru o suprafaţă de 9.513.836 hectare. Cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele Dolj (61.004 cereri), Suceava (56.492 cereri) şi Olt (50.364 cereri). Comparativ cu anul precedent, se constată că numărul cererilor a scăzut cu aproximativ 9.000, însă suprafaţa pentru care s-a solicitat sprijin financiar în acest an a crescut cu peste 120.500 hectare. (A. Năstase)

S-au „buşit” în parcarea hypermarketului Real
În urma unui accident de circulaţie produs de un tânăr din Deva, care conducea fără permis un autoturism BMW, a fost rănită o persoană. Conducătorul BMW-ului a lovit în plin o altă maşină condusă regulamentar de un şofer din Sibiu, care intenţiona să staţioneze în parcarea hypermarketului Real din Deva. (A. Năstase)

Cod galben şi în judeţ
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică – cod galben, pentru intervalul 11 iunie 2009 ora 03°° – 12 iunie 2009 ora 15°°, fenomenele vizate fiind intensificări ale vântului, cantităţi de precipitaţii însemnate şi grindină. În acest interval de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, vestul şi nordul Olteniei şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, care vor avea aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de munte 40-45 l/mp. (A. Năstase)

Cu maşina furată în sensul giratoriu
Un devean a fost reţinut de poliţişti, după ce a furat o Dacie, pe care apoi a avariat-o, intrând în mai multe indicatoare de circulaţie. Bărbatul a furat autoturismul parcat pe strada Bejan din Deva. S-au urcat la volan, însă abia într-un târziu şi-a dat seama că nu prea ştie cum se conduce o maşină. Apoi, hoţul a intrat cu maşina furată într-un sens giratoriu din centrul municipiului, doborând mai multe indicatoare de circulaţie şi avariind, în final, Dacia. Cum nu a mai putut pleca de pe loc la volan, imediat, tânărul a coborât şi a luat-o la fugă,  pierzându-şi urma printre blocuri. (A. Năstase)

2 comentarii la „Ştiri 11.06.2009

  • Cred ca tinerii din ziua de astazi ar trebui sa puna mai mare accent pe pastrarea valorilor nationale.
    Aceasta se poate realiza intr-un fel prin amintirea acestor valori cu ajutorul muzeelor.
    Muzeul Universitatii Politehnica Bucuresti a fost realizat de catre studentii universitatii publicat temporar la adresa
    http://muzeuupb.uuuq.com.
    Pentru sugestii de imbunatatire a site-ului care este doar o macheta puteti scrie un mesaj catre administratorii site-ului in formularul de
    Contact multumim pentru ajutor.

  • It’s known that money can make people free. But what to do if somebody doesn’t have cash? The one way only is to receive the mortgage loans or just college loan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura