Actualitate

Noii directori renunţã greu la alte funcţii

Nicolle Ebner

O bună parte dintre noii directori coordonatori şi adjuncţi numiţi în funcţii prin ordine semnate încă de luna trecută de miniştri de resort ar trebui demişi, pentru că nu şi-au rezolvat starea de incompatibilitate. Adică, nu s-au hotărât la care dintre funcţii renunţă: la cea de conducere dată de partid, sau la cea de ales local.

Oamenii puterii, incompatibili
Noii directori sunt numiţi pe criterii politice, dar li se cere să se conformeze prevederilor Legii nr. 161/2003 – privind măsurile pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, adică să renunţe la poziţiile de conducere din partid sau la cele de aleşi locali. Asta înseamnă că persoane precum: Cristian Grigoraş (1) – director coordonator al Direcţiei pentru Tineret, consilier judeţean, preşedintele organizaţiei judeţene de tineret PDL Hunedoara; Nicolae Schiau (2) – director coordonator Vama Deva, consilier local, vicepreşedinte PDL Hunedoara; Sorin Vasilescu (3) – director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), consilier judeţean; Liliana Ţolaş (4) – preşedinte Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate (CJAS), consilier judeţean, preşedintele organizaţiei judeţene de femei a PSD Hunedoara, şi alţii, sunt deja în stare de incompatibilitate şi, potrivit legii, ar trebui să demisioneze sau să fie demişi din funcţiile pe care le deţin, deoarece nu şi-au rezolvat starea de incompatibilitate în termenul legal de 15 zile de la data semnării de către ministrul de resort a ordinului de numire în funcţie (majoritatea în 25 mai).

Între ciocan şi nicovală
Liderul PSD Hunedoara, Florin Cazacu, a declarat că directorii PSD nu s-au decis încă la care dintre funcţii să renunţe. Adică, nu ştiu care este mai profitabilă. Prefectul judeţului, Ioan Samoilescu, cel care are sarcina de a veghea la aplicarea şi respectarea legalităţii în judeţ, afirmă că nu este sarcina lui să ştie care este opţiunea directorilor. Potrivit prefectului, acuzat la rândul său de incompatibilitate încă de la începutul mandatului, termenul de 15 zile curge de la instalarea oficială în funcţie a directorilor şi nicidecum de la numirea ordinului de către miniştri de resort. Totuşi, la sesizarea MESAGERULUI HUNEDOREAN, prefectul va convoca astăzi, la sediul instituţiei, o întrunire a tuturor directorilor care intră sub incidenţa legii incompatibilităţii, pentru a cântări împreună avantajele şi dezavantajele deciziilor pe care, de nevoie, tot trebuie să le ia.

One thought on “Noii directori renunţã greu la alte funcţii

  • Termenul curge de la semnarea ordinului,pentru ca si in cartea de munca se opereaza data ordinului de numire,nu data instalarii,care este optionala(nu este mentionata in mod expres in nici o lege)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura