Actualitate

„Ștefan Cel Mare”, calmat de polițiștii locali cu o amendă

Un bărbat din municipiul Deva avea o nemulțumire legală de situația unui imobil și a cerut să fie primit în audi­ență, lucru care s-a și întâmplat. Petentul s-a întâlnit cu unul dintre viceprimari și, pentru că n-a fost mulțumit de răspunsurile primite, a avut o ieșire nervoasă.

Uite buletinul, nu e buletinul
Vizat a fost unul dintre funcționarii primăriei, iar acesta a chemat un echipaj de Poliție Locală. Nici în fața agenților nu s-a calmat și chiar i-a luat în derâdere spunându-le că se nu­mește Ștefan Cel Mare. „A fost primit la audiență de către unul dintre vice­primari, întrevedere care a avut loc pe holul primăriei, unde era un zgomot infernal din cauza lucrărilor de reno­vare ce se efectuau la acea dată în cadrul instituției. Întrucât era clar nemulțumit de lucrările/constatările comisiei, a fost chemat la discuții func­ționarul din cadrul Serviciului Ur­ba­nism căruia i-a spus că a făcut afir­mații neadevărate cu privire la situația din teren, cerându-i explicații supli­mentare. A mai arătat că nu a jignit pe nimeni, nu a provocat și nu a participat la nici un scandal cum total eronat se menționează în procesul-verbal con­testat, însă probabil funcționarul, pe care l-a confruntat pașnic, s-a simțit oarecum afectat de cele discutate cu acea ocazie, astfel că a fost chemat agent constatator din cadrul Poliției Locale Deva”, se arată în dosarul în care cel amendat a cerut Judecătoriei Deva să-i fie anulată sancțiunea. N-a luat în calcul că întreg incidentul a fost filmat de camera aflată în dotarea polițistului local. ”S-a mai consemnat în sesizare că petentul refuză să sem­neze procesul-verbal de constatare şi sancționare contravențională și că pe tot parcursul identificării, petentul a avut un comportament agresiv față de agenții constatator. Astfel, din înre­gis­trarea video se poate observa fap­tul că petentul, fiindu-i solicitată car­tea de identitate, arată faptul că nu o are, însă după câteva minute o pre­zintă agentului constatator, dovedin­du­-se contrariu. Mai mult, fiind în­tre­bat dacă mai are un prenume, acesta răspunde Ștefan cel Mare. Totodată, în repetate rânduri a ridicat tonul la agenții din cadrul Poliției Locale, adu­cân­du-le diferite acuzații”, se mai ara­tă în dosar. Prin urmare, instanța i-a men­ținut sancțiunea de 300 de lei dată de polițiștii locali, însă soluția nu este definitivă. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura