Sport

Start promiţător, finiş la baraj

Ciprian Marinuţ

Naţionala de futsal a României, din care au făcut parte cinci internaţionali de la Autobergamo Deva, a ratat şansa de a se califica direct la turneul final al Euro 2016 şi va fi obligată să joace un meci de baraj pentru obţinerea biletelor la această competiţie. Lideri, cu maximum de puncte după primele două meciuri ale grupei preliminare, „tricolorii” au fost învinşi la scor de Portugalia şi au picat pe locul trei, calificându-se la limită şi pentru baraj.

Duş rece, după două victorii
România a început perfect turneul desfăşurat săptămâna trecută la Călăraşi, însă s-a înecat la mal. Tricolorii au obţinut victorii în primele două partide, 6-4 cu Kazahstan şi 4-1 cu Georgia, astfel că aveau mai multe variante în ultimul meci pentru calificarea directă, mai ales că principala rivală, Portugalia, suferise o înfrângere. Trupa antrenată de Zoltan Jakab obţinea calificarea dacă reuşea un rezultat de egalitate, dar avea şi varianta înfrângerii la un singur gol diferenţă sau chiar la două goluri diferenţă, în cazul în care reuşeau să şi înscrie. Din păcate, „tricolorii” au pierdut duelul cu Portugalia, scor 1-4, şi au irosit ocazia clasării pe primul loc. Diferenţa de trei goluri de pe tabelă în favoarea lusitanilor i-a trimis însă pe jucătorii lui Zoltan Jakab la play-off-ul din septembrie, în calitate de cea mai bună reprezentativă clasată pe locul trei. Din lotul echipei României au făcut parte Vlad Iancu, Robert Lupu, Robert Matei, Cristian Matei şi Florin Ignat, toţi de la Autobergamo Deva.

Adversari accesibili
Tragerea la sorţi este programată pe 10 iunie, la Nyon. În play-off-ul în dublă manşă programat pe 15 şi 22 septembrie, ”tricolorii” pot întâlni Cehia, Slovacia, Azerbaidjan, Belarus, Ungaria sau Bosnia. Conform ierarhiei FIFA, Cehia, locul 9, şi Azerbaidjan, locul 13, ar fi cei mai periculoşi adversari, în timp ce Ungaria, poziţia 31, ar fi cel mai facil oponent.
Rezultatele turneului: Portugalia – Georgia 7-0, România – Kazahstan 6-4, Kazahstan – Portugalia 3-1, România – Georgia 4-1, Georgia – Kazahstan 0-4, Portugalia – România 4-1. Clasamentul grupei: 1. Portugalia 6 p. (12-4), 2. Kazahstan 6 p. (11-7), 3. România 6 p. (11-9), 4. Georgia 0 p. (1-15).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura