FlashSport

Două medalii şi un debut cu ghinion, la Cupa Mondială

11 x 1 andreea munteanu 1Ciprian Marinuţ

Gimnastele Andreea Munteanu (foto) şi Andreea Iridon, de la CNS „Cetate” Deva, au obţinut rezultate diametral opuse la „Turneul Maeştrilor” de la Cottbus (Germania), concurs ce a contat ca etapă în circuitul „Cupei Mondiale 2015”. Cu suficientă experienţă la nivel de senioare, Andreea Munteanu a cucerit o medalie de aur şi una de argint, după ce s-a clasat pe primul loc în finala de la bârnă şi pe al doilea în finala de la sol, disputate ieri. În schimb, Andreea Iridon, aflată la primul concurs ca senioară, a avut un debut mai puţin fast, fiind eliminată în calificări în urma unei ratări.

Dublă la aparatele ei forte
Andreea Munteanu a dominat întrecerea de la bârnă, fiind lideră atât în calificări, cât şi în finală. Gimnasta de la CNS „Cetate” Deva a obţinut a fost lideră în preliminarii, vineri, cu cea mai bună notă din calificări, respectiv 14.400, şi a repetat performanţa şi în finală, câştigând cu acelaşi punctaj. Pe locurile următoare s-au situat Kim Janas (Germania), cu nota de 13,875, şi Ana Perez Campos (Spania), notată cu 13,225. În competiţia de la sol, Munteanu a reuşit aceeaşi clasare ca în calificări, locul al doilea, dar cu o notă mai bună (13,825) faţă de cea de vineri din preliminarii, când primise 13,700 puncte). Primul loc a fost ocupat de poloneza Marta Pihan-Kulewsza, cu 14,225, în timp ce pe locul al treilea a fost portugheza Ana Filipa Martins, cu 13,475. Gimnasta antrenată la clubul din Deva a fost recompensată cu 750 de franci elveţieni pentru locul întâi de la bârnă şi cu 600 pentru poziţia a doua de la sol, precum şi cu 30, respectiv 25 de puncte „World Challenge Cup”. Andreea Munteanu a fost desemnată cea mai bună sportivă a anului 2014 în judeţul Hunedoara, după ce anul trecut s-a clasat pe locul IV cu echipa de senioare a României la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică Nanning (China) şi a câştigat titlul de campioană continentală cu echipa la Campionatul European disputat la Sofia (Bulgaria).

Debut cu stângul
Aflată la primul concurs la nivel de senioare, într-o întrecere de „cinci stele”,  Andreea Iridon a luat startul doar în competiţia de la bârnă. Din păcate, emoţiile şi lipsa de experienţă şi-au spus cuvântul şi noua speranţă a echipei României a ratat exerciţiul pe care-l pregătise. Gimnasta a căzut de pe aparat în urma încercării unui element de risc, ceea ce a plasat-o pe poziţia a 17-a, cu nota de 12.366. Andreea Iridon  a ocupat locul cinci în ierarhia celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2014, după ce a obţinut titlurile de vicecampioană europeană la bârnă şi sol şi a fost medaliată cu bronz la echipe la Campionatul European de Junioare, de la Sofia (Bulgaria). În ciuda acestui prim pas greşit în competiţiile senioarelor, cu siguranţă, Andreea Iridon va fi una dintre gimnastele de viitor ale României.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura