Comunitate

Sporuri tăiate la spitalul din Lupeni

05 spital lupeniIeri, în cadrul unei şedinţe, angajaţii Spitalului Municipal Lupeni au fost anunţaţi că de luna viitoare îşi vor primi salariile reduse.
„Din iunie, salariaţii vor primi salariile reduse. Am modificat sporurile primite de personal şi totul este legal. Astfel, sporul pentru gărzile medicilor de sâmbătă şi duminică au fost reduse de la 100 la sută la 50 la sută, iar în timpul săptămânii, de la 50 la sută la 25 la sută. Personalul medical auxiliar va primi două zile libere pe lună, pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale muncite. Noi am avut astăzi (ieri – n.r.) o şedinţă în care i-am informat pe angajaţi despre aceste lucruri. Reducerile au loc din cauza subfinanţării cronice a sistemului medical. De 20 de ani se întâmplă asta. Am vorbit cu angajaţii şi nu se pune problema declanşării unor proteste”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, medicul Dorel Neamţu, managerul spitalului. (A.Sanda)

3 comentarii la „Sporuri tăiate la spitalul din Lupeni

  • CODUL MUNCII

    TITLUL II – Contractul individual de muncă
    CAPITOLUL 2 – Executarea contractului individual de muncă
    Art. 38. [interdicţia renunţării la drepturile prevăzute de lege]
    Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

  • Este ingrozitor !!!ce mai asteptati dragi domni doctori ?sa lucrati pe de gratis?chiar nu exista nici o cale juridica sa reactionati?serviciul sanitar este afectat, fiecare salariat indiferent de post , este afectat…ce asteptati?inchiderea spitalului.??

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura