Gigi Becali, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

10 gigi_becali_85226200Gigi Becali (foto) a fost condamnat definitiv, ieri, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

S-au contopit pedepsele
Potrivit deciziei luate ieri, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. În cazul finanţatorului echipei Steaua Bucureşti – condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri. După recontopirea pedepselor, au arătat judecătorii, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.

Condamnaţi şi Babiuc şi Cioflină
Tot în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, şi fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină, au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare. În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanţa a dispus menţinerea achitării, decisă de cei trei judecători ai instanţei de fond.
George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai 2012, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale, decizia fiind atacată cu recurs de către procurori. Astfel, George Becali fusese achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme, care a dat astăzi o sentinţă definitivă în acest dosar.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare