Sportivi din Valea Jiului selectaţi în lotul naţional de Taekwon-do

12 februarie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Trei sportivi legitimaţi la Clubul de taekwon-do Pantera Neagra din Petroşani, pregătiţi de Ionuţ Lascău, au fost selecţionaţi în lotul naţional de taekwon-do secţiunea ITF şi vor reprezenta România la Campionatul Mondial care se va desfăşura în luna aprilie, în Germania.

„Toţi cei trei sportivi sunt foarte tineri, cu vârsta între 14 şi 16 ani. Este vorba despre Denisa Lascău şi Alexandru Molnar (ambii au câte 14 ani) şi Sebastian Steti (are doar 15 ani). Acest lucru mă face să fiu un antrenor fericit ca să văd că sportivi atât de tineri sunt selectaţi de la clubul nostru pentru a reprezenta România la un campionat atât de important, ţinând seama că ţara noastră este pe locul al doilea pe naţiuni iar pretenţiile noastre sunt foarte mari la nivelul sportivilor tineri”, a mai spus antrenorul din Valea Jiului.
De menţionat că toţi cei trei sportivi de la clubul din Petroşani se pregătesc intens cu campionul mondial Robert Elekeş, cel care din nefericire nu poate participa la această ediţie de campionat mondial din cauza unei accidentări mai serioase suferite în trecut.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Se reia campionatul intern al Ligii 1 de futsal

Liga întâi programează începând de sâmbătă şi până luni partidele etapei cu numărul 15 din sezonul regulat. Autobergamo Deva va...

Festivalul Olimpic pentru Tineret – FOTE 2019

Ediţia cu numărul 14 a Festivalului Olimpic pentru Tineret a fost acordată pentru organizare oraşelor din Bosnia -Herţegovina, reunite într-unul...

Asociaţia FLAG din Bazinul Mureşului, Secaşelor şi a Afluenţilor Acestora – anunţ 4

Închide