Spectacol fotbalistic la Tg Jiu

Partida amicală s-a desfășurat pe te­renul municipal din Târgu Jiu iar meciul a fost spectaculos și cu multe goluri. Gaz­dele au condus cu 3-0, dar oaspeții au re­ve­nit pe final și au restabilit egalitatea pe tabelă.

Au egalat în ultimul sfert de oră
„Am întâlnit o echipă bună, venită din liga a doua, care are în componență mai mulți jucători de culoare. Ne-am dus cu 22 de jucători în lot, am jucat o repriză cu unii, a doua cu alții. Ne-au condus cu 3-0 până în minutul 75, dar arbitrajul a fost așa cum a fost. Înțeleg că e doar un amical, numai că în prima repriză am avut un gol perfect valabil anulat pe motiv de ofsaid, iar în repriza a doua, la 2-0, am avut un penalty clar neacordat. Jucătorii mei s-au oprit să pro­testeze, iar în aceeași fază pe con­tra­atac am luat golul trei. Chiar și așa am re­ușit să egalăm în ultimul sfert de oră, prin golurile lui Cocină cu o lovitură de cap, Tuță din lovitură liberă și Herci, în ultimul minut, cu o execuție a la Hagi. Până la urmă pot spune că a fost un test util, cu două săp­tămâni înainte de începerea cam­pio­na­tului”, ne-a declarat Aurel Moldovan (foto), an­tre­norul principal al Jiului.
Au marcat: R. Petre, Rașoveanu (de două ori), respectiv Cocină, Tuță, Herci.
CSM Jiul a evoluat în formula: Farcaș – Bă­lăceanu, Torkos, Marin, Keszeg – Bădărău, Simoneac, Caralicea, Mazilu – Petrescu, Berescu în prima repriză; Trașcă – Turcu, Ionică, Marin, Stoicoiu – Irimia, R. Sandu, Herci, Selaje – Cocină, Tuță în repriza a doua. Antrenor, Aurel Moldovan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare