Juniorii au făcut o figură bună la Campionatele Balcanice

La Campionatele Balcanice de atletism pentru juniori U18 care s-au desfășurat la Kraljevo (Serbia), delegația României a a avut mai mulți sportivi care au urcat pe podiumul de premiere. Pe lângă juniorul legitimat la CSS Hunedoara, Adelin Daniel Pop, medaliat cu aur în proba de 800 m, au mai cucerit medalii din cel mai prețios metal, Darius Techiu (110 mg), Cristina Rut Vasile (3.000 m) și Aurelia Ștefănescu Florescu (2.000 m obstacole) – 6:42,66 care a înregistrat și un record personal la această probă.
Medalii de argint au cucerit Denis Gabriel Neacșu (400m), Ionela Costiuc (800m), Iulia Mărginean (1.500m), Cristina Valentina Balaur (3.000m) și Maria Mihaela Blaga (2.000m obstacole) – 6:53,99, nou un record personal la această probă.
Medalii de bronz au revenit atleților juniori Dumitru Florian Guț (2.000m obstacole cu nou record personal și pentru Vannessa Valentina Oriaku (suliță).
Reamintim că la aceste întreceri bal­ca­nice România a participat cu o delegaație compusă din 37 de atleți (18 la feminin și 19 la masculin) iar rezultatele înregistrate de sportivii români sunt apreciate de con­du­ce­rea federației ca fiind pozitive și pot lansa pretenții pentru medalii la viitoarele com­petiții internaționale de juniori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare