Şofer fugar, urmărit de şoferiţa maşinii pe care o tamponase

5 noiembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Poliţiştii din Simeria au fost sesizaţi de victimă că pe o stradă din oraşul Simeria, un şofer i-a lovit maşina şi şi-a continuat drumul fără să-i pese.
O patrulă de siguranţă publică s-a deplasat la faţa locului, unde l-a depistat conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din municipiul Hunedoara, precum şi o tânără de 19 ani. Femeia le-a spus poliţiştilor că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia de mers Bârcea Mare-Bârcea Mică, a fost acroşată în par­tea laterală de autoturismul condus de băr­batul de 63 de ani, pe care l-a urmărit ulte­rior, până pe strada Preot Nistor Socaciu, unde a fost oprit de poliţişti.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului care a lovit maşina tinerei, a rezultat o concentraţie de 0,58 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
„De asemenea, în urma verificării bazelor de date ale Poliţiei Române, poliţiştii au stabilit că bărbatul figurează ca având per­misul de conducere reţinut”, precizează IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Arestat după ce a dat foc unui autoturism

S-a întâmplat în municipiul Brad, în văzul lumii, iar individul a fost reţinut şi arestat preventiv. Înainte de a-i incendia...

Au crezut că izolarea şi carantina sunt opţionale

Maximilian Gânju Trei hunedoreni suspectaţi că ar fi putut contacta virusul Sars Cov-2, pentru care DSP a impus carantină sau...

Deputatul hunedorean Sorin Petru Marica vrea ca românii să fie ajutaţi

Magdalena Şerban Potrivit preşedintelui PRO România, Victor Ponta, condiţiile obligatorii pentru a vota în noul Parlament un guvern le reprezintă...

Închide