Șocant! Un bărbat a sunat la Poliția Hațeg și le-a cerut polițiștilor să vină să-i ia copiii, altfel îi omoară
Individul le-a spus polițiștilor că nu are liniște din cauza minorilor și ar face bine să vină să-i ia, că altfel îi omoară. Când echipajul a ajuns la locul solicitării, hațeganul s-a enervat și a amenințat și de față cu oamenii legii că-și omoară concubina cât și proprii copii.
Făceau gălăgie
„Părţile sunt împreună de peste 20 de ani şi au împreună 6 copii cu vârste între 5 şi 18 ani. Pârâtul a fost întotdeauna agresiv, lovind-o pe reclamantă şi ameninţând că o omoară, în ultimul timp frecvenţa şi gravitatea agresiunilor a crescut, pe fondul consumului de alcool de către pârât. În cursul zilei de 14.09 2023 pârâtul i-a certat pe copii pentru că nu avea linişte din cauza lor, la intervenţia victimei acesta a ameninţat-o că o bate până o omoară şi apoi a sunat la Poliţie pe numărul unic 112, pentru ca forţele de ordine să vină să ia copiii pentru că nu are linişte. La intervenţia organelor de poliţie s-a reţinut că pârâtul era în stare de ebrietate, stare în care nu mai ştie ce face, ameninţând că îşi omoară concubina şi copiii. De altfel, în trecut acesta a bătut-o pe victimă şi pe minori pe acelaşi fond al consumului de alcool”, se arată în dosarul de la Judecătoria Hațeg. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu în cazul individului, iar concubina lui a cerut judecătorilor să fie protejată de el. Instanța a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg pentru reclamantă și a emis un ordin de protecţie împotriva pârâtului pe o durată de 6 luni. (M. Gânju)