Comunitate

Slujba de Bobotează de pe Muntele Straja

Turiştii care au luat parte ieri, luni la slujba de Bobotează, desfăşurată la schitul din Staţiunea Straja, au primit aghiazmă făcută cu apă adusă de salvamontişti de la şapte izvoare de pe Muntele Straja.

„Este o tradiţie pe care o păstrăm de 20 de ani. Aducem apa pentru slujba de Bobotează de la şapte izvoare de pe Muntele Straja, aşa cum îl cunosc localnicii. Este un moment foarte frumos, apreciat de credincioşi şi, în egală măsură, de turiştii care se află la schi, în Straja“, a declarat George Resiga, şeful Salvamont Lupeni-Straja.
Salvamontiştii au plecat după apă luni dimineaţa şi s-au întors în staţiune după aproape trei ore. Din cauză că zăpada este foarte puţină în afara zonei schiabile, salvamontiştii au avut momente în care nu au putut folosi schiurile pentru a veni la vale, până la Crucea Eroilor din Straja, locul tradiţional de întâlnire al acestora.
Apa a fost sfinţită apoi la schitul din staţiune, iar apoi turiştii au putut să-şi ia aghiazmă la cabane şi acasă.
În Staţiunea Straja erau, luni, peste 2.000 de turişti, dar salvamontiştii se aşteaptă ca numărul acestora să crească cu cel puţin o mie de oameni până la sfârşitul săptămânii. (Sorin Blada, Agerpres)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura