EvenimentUltima Ora

Situl cetății dacice Costești-Cetățuie a fost vandalizat

costestiZona cetății dacice Costeşti-Cetăţuie, din Munții Orăștiei, monument istoric protejat de UNESCO, a fost vandalizată, situaţie descoperită de jandarmii de la postul din localitatea Costeşti. Aceştia au anunţat imediat poliţiştii care efectuează cercetări pentru identificarea autorilor, dosarul urmând să fie transmis către Parchet.

Persoane neidentificate au săpat peste 30 de gropi cu o adâncime între 20 şi 50 de centimetri în zona protejată a cetății dacice Costești-Cetățuie, pe o suprafață de aproape trei hectare. Mai grav de atât, indivizii au dislocat mai multe pietre din turnurile-locuinţă, distrugând zidurile monumentului istoric, afirmă Vladimir Brilinsky, administratorul sitului Sarmizegetusa Regia.

Deocamdată polițiștii care se ocupă de investigarea cazului nu au stabilit dacă este vorba de căutători de comori, sau gropile au fost săpate în alt scop.  ”Este un act de barbarie ce s-a întâmplat la situl Costești-Cetățuie. Au fost dislocate și sparte mai multe pietre din turnurile-locuință, dar și o bună parte din emplecton a fost distrusă. Nu se poate confirma dacă gropile au fost făcute de cătătorii de aur, sau mai degrabă au conotație mistico-religioasă. Nu este prima dată când se întâmplă un astfel de lucru. De obicei, în preajma Echinocțiului de toamnă, vin grupuri de persoane pentru a săvârși tot felul de ritualuri. Spun asta pentru că aranjarea gropilor este destul de ciudată. Sunt săpate în formă de litera T sau L. Acesta este ”autograful” pe care Ministerul Culturii îl pune asupra cetăților dacice din Munții Orăștiei, refuzând să le dea în administrarea autorităților judeţene. Este un lucru care cu siguranță se va repeta”, a precizat Vladimir Brilinsky.

Administratorul sitului Sarmizegetusa Regia a mai afirmat că în următoarea perioadă va fi depus în Parlament un proiect de lege pentru scoaterea cetăților dacice din fondul forestier. În plus, a fost făcută din nou o cerere către Ministerul Culturii, a patra la număr, prin care se solicită trecerea în administrarea Consiliului Județean Hunedoara și a celorlalte situri, la fel cum s-a procedat în cazul cetății dacice Sarmizegetusa Regia. Este singura fortăreață dacică din Munții Orăștiei care are asigurată pază permanentă de către jandarmi, fapt care a dus la protejarea și conservarea monumentului. Fapt constatat și de membrii Comisiei parlamanetare a UNESCO din Legislativul României, în urma vizitei din acest an la siturile cetăților dacice. Aceștia au promis că vor face toate demersurile în Parlament pentru ca și celelalte situri să fie trecute în administrarea județului. (Natalia Bumbac)

 

   

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura