ActualitateUltima Ora

Situația infecțiilor cu Covid-19 în județ și la nivel național, în 23 mai 2020

De la începutul monitorizării, și până sâmbătă, 23 mai, în județul Hunedoara 629 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea 69 de persoane au decedat, iar 479 s-au vindecat. În carantină se află 106 de persoane, iar 1285 au ieșit din carantină. În izolare se află 897 de persoane și 7.533 au ieșit din izolare.

Polițiștii hunedoreni au acționat în sistem integrat alături de alături de jandarmi, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Aceștia au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.

Până sâmbătă, 23 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.857 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.187 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1170 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 145 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internați 196 pacienți.

La nivel național, în carantină instituționalizată sunt 8.239 de persoane. Alte 54.974 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 361.566 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 251 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.710 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 21 mai a.c., 54 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura