Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor face paşi importanţi spre finalizare

04-Ioan-PripOana Mihnea

Săptămâna aceasta a avut loc şedinţa extraordinară a Adunării Generale a Acţionarilor din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „SMID“ Hunedoara. Au fost aprobate cotizaţiile primăriilor şi s-a analizat nivelul de încasare a contribuţiilor acestora pentru sistemul integrat de gestionare a deşeurilor de la noi din judeţ.

Mai sunt şi restanţieri
Astfel, a fost stabilită şi aprobată în AGA ADI Deşeuri cuantumul cotizaţiei anuale a celor 69 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ către asociaţie pentru anul 2016. Cotizaţia este de 1 leu pe cap de locuitor, lucru care nu a generat nemulţumiri sau divergenţe între cei prezenţi, legate de această sumă. Totuşi, sunt primării care nu şi-au îndeplinit obligaţiile financiare pentru anul trecut, suma rămasă restantă ajungând la aproape 20.000 lei. Între acestea se numără Geoagiu, Certeju de Sus, Băniţa, Pui, Ghelari sau Sălaşu de Sus.
Al doilea punct de pe ordinea de zi a făcut referire la nivelul de încasare a contribuţiilor proprii a membrilor ADI-ului pentru cofinanţarea proiectului european al Deponeului Ecologic. Fiecare administraţie  locală trebuie să suporte această cotă de finanţare, care este de aproximativ 1 la sută din valoarea totală a investiţiei. Între primăriile din judeţ, sunt unele care au plătit integral această contribuţie, însă unele au rămas în urmă. Restanţierii au fost somaţi să plătească, termenul limită fiind 31 iunie 2016. Valoarea totală a acestor contribuţii este de 6.156.125 lei, din care au fost achitaţi 2.481.521 lei şi au rămas de plătit încă 3.674.608 lei. Câteva primării care au restanţe sunt Deva (1.700.000 lei), Hunedoara (1.120.000 lei), Lupeni (331.651 lei), Vulcan (74.745 lei), Simeria (35.492 lei), Bulzeştii de Sus (940 lei) sau Bătrâna (470 lei).

Caietele de sarcini, aproape gata    
Deponeul de la Bârcea Mare a fost finalizat şi i s-a făcut recepţia de către specialişti. Acum, ADI Deşeuri se pregăteşte pentru organizarea licitaţiilor pentru desemnarea operatorilor care vor strânge gunoiul. În acest proiect, judeţul Hunedoara este împărţit în patru zone, Brad, zona Centru, Haţeg şi Valea Jiului, plus deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Licitaţiile se vor organiza pentru fiecare din cele patru zone, şi separat pentru deponeu. Înainte de asta, trebuie încheiate caietele de sarcini.
„Trebuie să finalizăm cât mai repede caietele de sarcini, astfel încât până în 11 februarie să primim toate modificările şi să fie introduse în forma finală a caietelor. După 11 februarie a.c., acestea vor fi emise primăriilor pentru a le putea aproba în şedinţele de Consiliu local de la sfârşit de lună. Caietele de sarcini fac parte din documentaţia de atribuire a licitaţiei, alături de fişele de date achiziţii şi contractul. După verificarea la ANRMAP vor fi puse pe SEAP pentru licitaţie, unde vor sta 52 de zile. Vor fi patru comisii de evaluare, câte una pentru fiecare zonă, de unde vor face parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai ADI şi ai primăriilor, ai Ministerului de Finanţe şi experţi tehnici şi juridici. După ce evaluarea este gata, dacă nu sunt contestaţii, se atribuie contractul operatorilor. De atunci, cel puţin încă o lună de zile va fi perioada de mobilizare pentru introducerea operatorilor în sistem, preluarea infrastructurii, încetarea activităţii vechilor operatori. Important este că, în această perioadă, constructorul care a efectuat lucrările la deponeul Bârcea Mare, staţiile de sortare de la Petroşani, Brad, Vulcan şi staţia de transfer de la Haţeg, va trebui să îi instruiască pe noii operatori, să îi înveţe cum funcţionează totul“, a declarat Ioan Prip (foto), preşedintele ADI Deşeuri Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.