Comunitate

Oncologia spitalului devean funcţionează în regim de avarie. Secţia este pusă la punct, dar duce lipsă de medici

04 oncologieOana Mihnea

Una dintre cele mai importante secţii care funcţionează în incinta Spitalului Judeţean Deva, cea de Oncologie, face faţă cu greu numărului mare de solicitări.

Secţia de Oncologie este amplasată într-o clădire recent renovată, care dispune de toate utilităţile necesare. Totuşi, aici sunt doar doi medici oncologi, dr. Tiberiu Rugea şi dr. Alina Popa. Practic, aceşti medici oncologi acţionează pe trei fronturi, în policlinică, pe secţia de spitalizare ambulatorie şi pe spitalizare continuă. Doar în policlinică, anul trecut au fost 7.000 de pacienţi consultaţi, la ambulatoriu 4.878 fişe spitalizare, iar la spitalizare continuă, unde sunt 30 de paturi, au fost 1.154 de internări. Pentru o mai bună funcţionare a secţiei, la acest volum însemnat de pacienţi, ar fi nevoie de cel puţin patru medici oncologi.
„Putem să facem faţă solicitărilor, dar este foarte dificil. Lucrăm mai multe ore pe zi, iar dezvoltarea profesională stagnează. Dacă am fi măcar şase medici, am putea vorbi de dezvoltarea secţiei“, a precizat  Tiberiu Rugea, medic şef secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Deva. Nici la capitolul asistente, situaţia nu este cu mult mai bună. În prezent sunt 13 asistente şi o asistentă şefă şi opt infirmiere, cu tot cu brancardieri şi îngrijitoare. Ar mai fi nevoie de cel puţin trei asistente şi tot atâtea infirmiere pentru o mai bună funcţionare.
Din fericire, cantitatea necesară de citostatice este asigurată la secţia de Oncologie a spitalului devean. La fel ca şi în restul lumii, boala canceroasă afectează atât femeile cât şi bărbaţii. Mai puţin apare la tineri sub 18 ani, în special este o boală a vârstei a treia. La bărbaţi predomină cancerul bronhopulmonar, iar la femei cel mamar. Pe locul doi se situează cancerul colorectal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura