FlashPolitica si administratie

Sistem de monitorizare prin GPS a maşinilor operatorului Brai Cata

Sorina Popa

Ieri, managerul general al societăţii Brai Cata, Bogdan Constantinescu (foto), a susţinut o conferinţă de presă, la Deva, pentru a aduce lămuriri privind activitatea operatorului în judeţ, dar în special în municipiul Deva. Asta, după ce edilul şef al reşedinţei de judeţ a spus că dacă nu este mulţumit de serviciile noului operator de gunoi, va cere ieşirea municipiului Deva din ADI Deşeuri.

Platforme nefuncţionale
”Societatea noastră a început programul de salubrizare în municipiul Deva în 28 decembrie 2018. Serviciul de salubrizare este un serviciu vast şi dinamic, iar perioada scurtă necesară organizării a dus la nemulţumiri privind calitatea prestaţiei. La momentul începerii activităţii la Deva, societatea noastră a preluat programele de colectare ale fostului operator, programe ce s-au dovedit a fi ineficiente. Platformele îngropate, puse la dispoziţie de către Primăria Deva erau nefuncţionale, iar pe unele străzi, din cauza condiţiilor meteo şi a imposibilităţii circulaţiei cu autospeciale de mare capacitate, nu s-a putut opera. Din această lună, am modificat graficul de colectare şi demarăm Campania de informare a cetăţenilor privind programul de colectare”, a declarat, ieri, în conferinţa de presă, Bogdan Constantinescu, managerul general al societăţii Brai Cata.
Normele legale impun ca la sfârşitul acestui an să fie atinsă o ţintă de 40 la sută pentru colectarea separată şi de reducere cu 45 la sută a cantităţilor de deşeuri care ajung la deponeurile ecologice. „În baza parteneriatului cu cetăţenii şi cu autorităţile publice locale, noi estimăm să ajungem la un 70-80 la sută din ţintă“, a spus Bogdan Constantinescu.

Program de reînnoire a parcului auto
Noul operator introduce, din luna martie, un sistem de monitorizare prin GPS a maşinilor folosite pentru prestarea acestor servicii, ceea ce va permite o evidenţă strictă a operaţiunilor efectuate pe timpul unei zile, atât din punct de vedere al traseului urmat de autovehicule, cât şi a materialelor colectate de acestea.
„Suntem în plin proces de reînnoire a parcului şi de îmbunătăţire a sistemului de colectare. Începând cu luna martie o să avem un prim program cu o tabletă în cabina şoferului, în care să aibă programul pe ziua respectivă pentru fiecare tip de deşeu, astfel încât la sfârşitul fiecărei zile să ştim unde a colectat şi cât a colectat. Acest program va fi online pentru fiecare beneficiar al serviciului“, a adăugat managerul general al SC Brai Cata.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura