Sport

Şirineasa, lider după două etape fără gol primit

ACS Şirineasa, gruparea ce îşi are sediul la Petroşani, a câştigat derbiul etapei secunde din seria a IV-a a Ligii a III-a, trecând la limită, scor 1-0, de Naţional Sebiş. Trupa lui Gabriel Mangalagiu şi Marin Tudorache s-a instalat deja pe primul loc al clasamentului, neavând nici un gol primit în două runde.

Considerat derbiul etapei, după intenţiile de promovare ale celor două echipe, duelul de la Sebiş a început cu un joc pe contre, însă fără mari ocazii în debut. Susan a avut prima şansă de gol, în minutul 16, dar a reluat mult peste poartă din afara careului, cu un şut din vole. Primele şanse ale oaspeţilor au apărut în finalul reprizei întâi, ambele avându-l protagonist pe Octavian Vasile. Mijlocaşul Şirinesei a reluat mai întâi în plasa laterală o centrare a lui Anghelina iar peste două minute l-a încercat pe Moroz cu un şut din unghi, respins de portarul gazdelor în corner. Gazdele puteau marca un minut mai târziu, dar Teodorescu a respins de sub transversală şutul lui Săulescu iar Oiţă a scos de pe linia porţii reluarea lui Enciu, în minutele de prelungire.
Şirineasa a mutat încă de la pauză, cu trei schimbări, iar jocul a alternat cu ocazii de ambele părţi. Enciu a avut o şansă uriaşă de a marca, la o fază în care mingea trimisă de el a lovit atât bara laterală şi cea transversală iar în replică, Tigoianu i-a încercat de două ori vigilenţa lui Moroz, însă fără rezultat. Oaspeţii au dat lovitura în minutul 70, când Octavian Vasile a reluat cu latul, din şase metri, o centrare de pe stânga. A fost golul care a turnat plumb în ghetele jucătorilor gazdă, incapabili să mai reacţioneze. O victorie muncită a trupei cantonate la Petroşani, care o pune în postura de lider al seriei a IV-a, încă din runda secundă şi fără gol primit.
NAŢIONAL SEBIŞ 0
Moroz – Poştoarcă, Bârsănel, Basic, Siminic – S. Vereş (72. C. Vereş) – Săulescu, Voinescu (72 Ruţă), E. Dică (75 Ionică), Susan (61 Petculescu) – Enciu (cpt.). Antrenor: Alin Chiţa
ACS ŞIRINEASA 1 (0)
Teodorescu – Lazăr, Oiţă, Ioniţă (cpt.), Anghelina – Iordache (46 Tigoianu), Popescu (46 Zaina) – Manole, Cocină (46 Vezan), O. Vasile (88 Lăzărescu) – Gruia. Antrenor: Gabriel Mangalagiu
Arbitrii: Vlad Inoan (Floreşti) – Csaba Antal (Cluj), George Suciu (Câmpia Turzii)
A marcat: O. Vasile (70)
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura