www.mesagerulhunedorean.ro

Sindicatul „Muntele“ strânge semnături pentru greva generală la CEH

02-petre-nicaOana Mihnea

Sindicatul „Muntele“ a început ieri consultarea salariaţilor cu privire la posibilitatea declanşării unei greve generale la CEH. Asta după ce Tribunalul Hunedoara a desemnat firma GMC SPRL Craiova să se ocupe de aplicarea procedurii de insolvenţă în cadrul societăţii, lucru care îi nemulţumeşte pe mineri şi energeticieni.
Tabelele pentru semnături au fost distribuite minerilor de la Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan şi la Termocentrala Mintia. Acţiunea se va încheia astăzi, la ora 15.00, iar la finalul acesteia se va ştii câţi salariaţi sunt de acord cu greva generală. „Legea Dialogului Social presupune ca minimum jumătate plus unu din membrii sindicatului reprezentativ al CEH să fie de acord cu declanşarea grevei generale. În cifre, este vorba despre 1.600 de semnături, pe care cred că le avem încă din prima zi. Motivarea instanţei cu privire la desemnarea administratorului judiciar nu mi se pare în regulă, motivarea trebuie să fie una temeinică, mai ales că este vorba despre soarta a mii de oameni“, a declarat Petre Nica (foto), preşedintele Sindicatului „Muntele“.

One thought on “Sindicatul „Muntele“ strânge semnături pentru greva generală la CEH

  • 19 ianuarie 2016 la 15:07
    Permalink

    bai frate Nica, Remus Adrian BORZA, nu e Sfanta Varvara, mai curand aduce a Maica TEREZA.
    Sa nu ziceti ca nu stiti !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.