Politica si administratie

Sindicatul de la ArcelorMittal ameninţă cu declanşarea unui conflict de muncă

Adriana Năstase

Sindicatul „Siderurgistul“ de la ArcelorMittal Hunedoara nu exclude declanşarea unui conflict de muncă la combinatul siderurgic, în condiţiile în care administraţia a decis suspendarea temporară a activităţii, iar vechiul contract colectiv de muncă a expirat din luna august.

„Ne-a afectat Ordonanţa 114 prin faptul că preţul energiei electrice este aproape dublu faţă de ţările europene din jurul nostru. Energia electrică are o pondere de 60 la sută în costul de producţie al produselor de la ArcelorMittal Hunedoara“, a spus liderul sindical Gheorghe Buitureanu.
Prim-vicepreşedintele Sindicatului „Siderurgistul“ a mai spus că vechiul contract colectiv de muncă de la ArcelorMittal Hunedoara şi-a încetat valabilitatea în luna august şi că încercările de negociere cu administraţia nu au ajuns, până acum, la un rezultat concret. Din această cauză, salariile angajaţilor au rămas la un nivel foarte scăzut, apropiate de valoarea minimă pe economie, ceea ce-i nemulţumeşte pe siderurgişti.
În următoarele zile, sindicatul a solicitat noi întâlniri cu administraţia combinatului în încercarea găsirii unei soluţii la această situaţie, în caz contrar nefiind exclusă declanşarea unui conflict de muncă. „Ne vom adresa Prefecturii, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi chiar Guvernului, pentru medierea acestuia“, a arătat liderul sindical.
ArcelorMittal a anunţat că încetează temporar producţia la uzina siderurgică din Hunedoara, ca urmare a preţurilor ridicate la energie electrică şi gaze naturale.

3 comentarii la „Sindicatul de la ArcelorMittal ameninţă cu declanşarea unui conflict de muncă

  • Naivitate maxima! Actiunile ArcelorMittal sunt 96% detinute de ArcelorMittal Holdings AG cu sediul in paradisul fiscal Elvetia, orasul Zug. De zeci de ani acolo se duc banii, doar in 2004 s-au dus 200 milioane de euro, vedeti rapoartele fiscale pe BVB ca sunt publice. Iar energia e ca in germania, salariile sunt departe de Germania si acolo nu se inchide nici o fabrica. Patron indian, ce sa zici, stie doar sa duca in Elvetia, poate sa-i dea statul gratis energia si salariile vor fi tot pe minim.

  • Cât timp ne mai lăsam furați , mințiți , pacăliți , de tot felul de javre ? Pe m.rții lu măsa de indian , sa ma c.c pe Familia lui . Sa plece si sa redeschidă statul ! PS : m.ie psd

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura