Actualitate

Simota nu recunoaşte că ar fi manipulat doi poliţişti

03 alin simotaAfaceristul Alin Simota (foto) a refuzat să recunoască acuzaţiile din dosarul în care a fost trimis recent în judecată pentru instigare la abuz în serviciu.
„La  termenul de judecată din 26 octombrie a fost audiat inculpatul, care nu a înţeles să uzeze de procedura simplificată în cazul recunoaşterii învinuirii şi a solicitat readministrarea probelor testimoniale şi audierea agenţilor de poliţie care l-au însoţit”, a transmis Judecătoria Alba-Iulia. Următorul termen de judecată din acest dosar a fost stabilit pentru 7 decembrie 2015.
Potrivit anchetatorilor, în data de 13 septembrie 2013, Alin Simota i-ar fi determinat pe doi poliţişti, L.I.S. şi M.M.N., să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Cei doi oameni ai legii, desemnaţi pentru paza şi escorta afaceristului, i-ar fi facilitat o întâlnire cu membrii familiei şi alte persoane. Întâlnirea pe care afaceristul ar fi avut-o cu apropiaţii a avut loc în perioada în care se afla în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi condus o reţea de crimă organizată din care făcea parte şi Cristian Litera. Acest dosar se află în judecata de fond la Tribunalul Hunedoara. Alin Simota mai este cercetat în alte două dosare, fiind învinuit de mai multe infracţiuni economice. În prezent, Simota se află în Penitenciarul Aiud unde execută pedeapsa de doi ani de închisoare, fiind condamnat pentru acuzaţia de conflict de interese, într-un alt dosar. (N.Bumbac)  

2 comentarii la „Simota nu recunoaşte că ar fi manipulat doi poliţişti

  • Cine sunt cei doi politisti cate l-au ajutat? Cum ii cheama? De la ce politie sunt?

  • Cinw sa fie niste fraieri. Tot aia l-au ajutat si pe Litera. Se vede clar pe youtube. Pe Simota l-a sifonat Litera, Pera, Lacatus Valer zis vali orfanu si concubina acestuia Anca. Asta le-a dat bani, iar astia l-au sifonat. Bulangii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura