Actualitate

Şi romii hunedoreni vor indemnizaţii de la nemţi

Oana Mihnea

Regele internaţional al romilor, Dorin Cioabă (foto), vrea ca statul german să plătească despăgubiri şi pensii celor din neamul lor, care pretind că au fost deportaţi în Transnistria în cel de-al Doilea Război Mondial. Independent de acesta, şi Agenţia Naţională pentru Romi face acelaşi lucru.
Pentru asta, Dorin Cioabă s-a apucat de strâns dosare, atât pentru supravieţuitori, cât şi pentru urmaşii celor deportaţi în lagărele naziste în perioada 1941-1944. Până acum, acesta a reuşit să adune peste 30.000 de dosare, venite de la romi din toată ţara. Şi cei din judeţul nostru s-au arătat interesaţi să depună dosarul pentru pensiile de la statul german. „A fost iniţiativa mea şi din judeţul Hunedoara am primit în jur de 1.000 de dosare. Zilele acestea, împreună cu avocatul meu, vom merge în Germania pentru a începe un proces“, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Dorin Cioabă. Acesta va cere nemţilor pensii de urmaş lunare în valoare de 200 de euro, plus o despăgubire de 20.000 euro, cât ar fi însemnat această pensie, dacă ar fi încasat-o în ultimii opt ani, pentru fiecare rom care a suferit în timpul regimului nazist.
Pe de altă parte, şi Agenţia Naţională pentru Romi desfăşoară o astfel de acţiune, prin intermediul organizaţiilor locale din ţară. Pe această cale, doritorii trebuie să participe mai întâi la un interviu, după care, în funcţie de ceea ce declară, vor fi îndrumaţi să completeze cereri pentru eliberarea dovezii că au fost deportaţi. Potrivit lui Teodor Mangu, preşedintele sucursalei judeţene a Partidei Romilor Pro-Europa, din judeţul Hunedoara s-au depus câteva zeci de dosare, care urmează să ajungă la Agenţia Naţională pentru Romi ca să fie evaluate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura