FlashSport

Şi fãrã laureatã, şi cu gust amar

Ciprian Marinuţ

Gala Sportului Hunedorean a fost lipsită de farmecul şi sobrietatea performanţei sportive şi la ediţia din acest an. De la festivitate a absentat sportiva anului, Amelia Racea, şi alţi cinci dintre cei 10 laureaţi de la discipline olimpice. În schimb, au primit premii şi au ţinut discursuri sforăitoare mulţi „invitaţi neperformanţi”, astfel că evenimentul a picat în derizoriu.

Reţetă denaturată
În lumea civilizată, astfel de festivităţi, cum se vrea Gala Sportului Hunedorean, scot la rampă şi onorează exact campionii şi antrenorii care au adus performanţe. La noi, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara a denaturat reţeta şi la ediţia desfăşurată ieri, la Inspectoratul Şcolar. În loc de onoruri, premii şi respect acordate performerilor, în prim-plan au ieşit reprezentanţii autorităţilor şi politicienii. Fără a intra în amănunte, s-au acordat premii speciale sau măcar trofee inventate în ultimul moment pentru tot felul de şefi de instituţii care au sau nu au legătură cu sportul. Cel mai scos la rampă a fost Mircea Ioan Moloţ, preşedintele C.J. Hunedoara, care a dat însă singur cu bâta-n baltă. „În şapte ani de mandat, am alocat 100 de miliarde (10 milioane de lei n.r) sportului hunedorean”, s-a umflat în pene Mircea Moloţ, deşi oricine ştie că banii sunt din impozitele plătite de hunedoreni. „Ceea ce am făcut a fost minimum din ce se putea face”, a admis practic, fără să realizeze ce spune, preşedintele CJ Hunedoara. Au mai fost şi alţii cu „texte” similare, însă evităm să le prezentăm, din respect pentru sportivi şi pentru că nu ştim dacă aveţi suficientă lămâie contra greţurilor.

Jos pălăria pentru sportivi şi antrenori
Într-un târziu, s-au acordat şi premiile simbolice şi modeste financiar sportivilor, antrenorilor şi cluburilor. Reprezentanţii CNS CSS „Cetate” Deva au cucerit toate cele trei titluri majore acordate. Gimnasta Amelia Racea a fost desemnată sportiva anului, tehnicianul ei, Florin Cotuţiu, a fost declarat antrenorului anului, iar clubul CNS CSS „Cetate” a obţinut trofeul pentru cel mai bun club din judeţ, la secţiunea cluburi publice. Din păcate, Amelia Racea, care ar fi trebuit să fie vedeta evenimentului, a absentat de la festivitate. „Racea a lipsit de la pregătire în ultimele două săptămâni, iar acum, trebuie să recupereze timpul pierdut”, a explicat antrenorul devean de la lotul olimpic, Florin Cotuţiu. Situaţia demonstrează că DJTS s-a orientat prost cu alegerea datei de desfăşurare a Galei, întrucât laureata ar fi putut participa cu ceva timp în urmă, când era accidentată, nu acum, când trebuie să recupereze antrenamentele pierdute. Pentru ca gafa DJTS să fie clasică, dintre cei 10 laureaţi la sporturi olimpice, la festivitate au fost prezenţi doar patru. Este vorba de gimnasta Raluca Haidu (locul 2), luptătoarea Laura Gavriluc (locul 4), gimnasta Maria Balea (locul 9) şi înotătorul Alexandru Ancuţa (locul 10). Pugilista Xenia Journeac a fost reprezentată de tatăl său. La sporturi olimpice, au fost prezenţi majoritatea celor 33 de sportivi laureaţi.
S-au acordat două premii speciale, unul pentru întreaga activitate, antrenorului de gimnastică Gheorghe Orban, coordonatorul lotului de junioare al României, şi un altul, alpinistei Alexandra Marcu, de 14 ani, care în 2011, a escaladat două vârfuri de top ale lumii. Cel mai bun club privat a fost desemnat CS Ryu Do Deva. Antrenorii sportivilor din cele două topuri au primit şi ei premii simbolice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura