Actualitate

Şi dacă demisionează, dosarul lui Mircia Muntean rămâne la Înalta Curte

02 mircia muntean7Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a avut un nou termen de judecată dosarul în care fostul primar al Devei, Mircia Muntean, este acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit avocatului fostului edil, Traian Dumitrescu, la şedinţa de judecată a fost audiat un martor propus de Parchet. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 14 ianuarie 2016.
Întrebat dacă dosarul fostului edil va fi trimis la o altă instanţă în cazul în care Mircia Muntean va demisiona din Parlament, conform unor surse, avocatul Traian Dumitrescu a precizat că: „doar în cazul în care persoana respectivă pierde calitatea de parlamentar până la primul termen de judecată, dosarul este trimis de la ÎCCJ la o instanţă inferioară. În cazul deputatului Mircia Muntean, suntem în faza în care am trecut de primul termen. Chiar dacă ar demisiona din Parlament, dosarul nu pleacă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”
Printre martorii care au fost propuşi de procurori pentru a fi audiaţi în acest dosar, conform datelor de pe portalul ÎCCJ, se numără Ghiorghe Lupaşcu, Dragomir Jovanovic, Dorel Jula şi Cristian Luca. De asemenea, instanţa a admis cererea fostului edil al Devei constând în audierea martorilor George Mara, Ioan Apopei, Cristian Gherghel, Ludovic Fodor, Viorel Marton şi Eugenia Codrea. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura