Sesiune a proiectului european ”Un Mediu Sigur pentru Copii in Sport” la Deva

9 martie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Recent la Deva, în organizarea Fundației Terre des hommes România,  s-a desfășurat pe parcursul a două zile o importantă sesiune de lucru din cadrul proiectului european ”Un Mediu Sigur pentru Copii in Sport” la  care au participat antrenori , tehnicieni sau foști sportivi de performanță , majoritatea  fiind reprezentanți ai gimnasticii.

”Copiii au nevoie de noi pentru a face sport în siguranță!”, acesta  este mesajul campaniei desfășurate de Fundația Terre des hommes România, ne-a declarat Cristina Vlădescu, manager  în cadrul proiectului european ”Un Mediu Sigur pentru Copii in Sport”, proiect în care sunt implicați  părinți, copii, antrenori, psihologi și profesori din cadrul cluburilor sportive din țară.

Sesiunea de la Deva  s-a bucurat de prezența fostei gimnaste de talie mondială, Steliana Nistor, acum cadru didactic la Sibiu, dar și a profesorilor de la LPS Cetate Deva, Gina Gogean-Groza, Lucian Sandu, Florin Uzum, Ramona Micu, Adela Popa, Mădălina Susan, Cristinel Micu (toți tehnicieni din cadrul colectivului tehnic al lotului de junioare de la Deva), Delia Oltean, Mihaela Jecherean, Alexandru Bădoi, de la Colegiul Național Pedagogic, Adriana Chiriliuc, Marius Butnariu, de la CSS Hunedoara, Cosmin Bercean, de la Palatul Copiilor Deva, Alexandru Costea, Radu Szemeș, Ilonca Szasz, profesori la alte licee din Deva.

Materiale pentru suportul de curs au fost  dedicate și au făcut referire la  Politica de siguranță și protecție (pentru cluburi), un manual a fost editat pentru antrenori, despre prevenție, monitorizare și cum să răspundă în cazul în care constată un abuz asupra copiilor, iar un manual a fost realizat pentru copii.

Județul Hunedoara se bucură de interes față de acest gen de acțiune, iar în perioada următoare mai mulți profesori de educație fizică și antrenori sunt invitați să participe la cursuri de formare organizate de către Fundația Terre des hommes România, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Restructurarea obligațiilor bugetare

În completarea pct.3 din materialul publicat în data de 25 noiembrie 2020, în cele ce urmează prezentăm măsurile de restructurare...

Bulina albă

Adelin Daniel Pop, atlet la CSS Hunedoara Pentru că la recentele campionate naţionale de atletism pentru juniorii II a cucerit...

Bulina neagră

Dumitru Sechei, de 71 de ani, din Lupeni Pentru că în timpul unei altercaţii pornite la beţie şi-a ucis tovarăşul...

Închide