Mesagerul financiar-fiscal

Restructurarea obligațiilor bugetare

În completarea pct.3 din materialul publicat în data de 25 noiembrie 2020, în cele ce urmează prezentăm măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2020 – măsuri instituite în scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii de insolvență a debitorilor/contribuabililor/platitorilor persoane juridice de drept public sau privat .

Această măsură fiscală poate fi accesată de către debitori, persoane juridice de drept public sau  privat şi constă în restructurarea obligaţiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2020, pe o perioada de maximum 7 ani, cu posibilitatea anularii obligatiilor de plată accesorii. De asemenea, se poate beneficia de  anularea a maximum 50% din obligatiile bugetare principale dacă se achită, până la data depunerii cererii, maximum 15% din obligaţiile bugetare principale care fac obiectul restructurării .

Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  1. a)să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
  2. b)să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
  3. c)să nu se afle în procedura insolvenţei la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. În cazul în care se află în procedura insolvenţei şi doreşte restructurarea obligaţiilor bugetare, poate notifica organul fiscal cu privire la intenția de restructurare, cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să nu se afle în această procedură;
  4. d)să nu se afle în dizolvare;
  5. e)să aibă îndeplinite obligaţiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
  6. f)să îndeplinească testul creditorului privat prudent, în sensul prezentei ordonanţe. Testul creditorului privat prudent reprezintă o analiză de sine stătătoare, efectuată pe baza premiselor avute în vedere în cadrul planului de restructurare a debitorului, din care să rezulte că statul se comportă similar unui creditor privat, suficient de prudent şi diligent, care ar obţine un grad mai mare de recuperare a creanţelor în varianta restructurării comparată atât cu varianta executării silite, cât şi cu varianta deschiderii procedurii falimentului.
    Planul de restructurare cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele:
    a) prezentarea cauzelor şi amploarea dificultăţii financiare a debitorului, precum şi măsurile luate de debitor pentru depăşirea acestora;
    b) situaţia patrimonială a debitorului;
    c) informaţii referitoare la cauzele pentru care debitorul nu poate beneficia de eşalonarea la plată conform Codului de procedură fiscală;
    d) măsurile de restructurare a debitorului şi modalităţile prin care debitorul înţelege să depăşească starea de dificultate financiară, cu termene clare de implementare, măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare, precum şi prezentarea indicatorilor economico-financiari relevanţi care să demonstreze restaurarea viabilităţii debitorului.
    Restructurarea obligaţiilor bugetare poate fi constituită din una sau mai multe măsuri, din care una dintre măsuri trebuie să fie reprezentată de înlesnirile la plata obligaţiilor bugetare. Măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt următoarele:
    a) înlesniri la plata obligaţiilor bugetare. Prin înlesniri la plata obligaţiilor bugetare, în sensul prezentului capitol, se înţelege plata eşalonată a obligaţiilor bugetare principale, precum şi amânarea la plată a accesoriilor şi/sau a unei cote din obligaţiile bugetare principale, în vederea anulării potrivit  18.
    b) conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale, în condiţiile reglementate la art. 264 din Codul de procedură fiscală;
    c) stingerea obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, potrivit dispoziţiilor art. 263 din Codul de procedură fiscală;
    d) anularea unor obligaţii bugetare principale potrivit art. 18.

În situatia în care contribuabilul intenţionează să beneficieze de restructurarea obligaţiilor bugetare, poate depune  la organul fiscal o notificare în acest sens, până la data de 31 martie 2021, iar cererea de restructurare a obligaţiilor bugetare se poate depune până la data de 30 iunie 2021.

 

  Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.

  Societate de consultanță fiscală

  Societate de audit financiar

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura