Politica si administratie

Senatorul Vochiţoiu este preşedintele organizaţiei judeţene a PMP

Alice Brandisz05 Vochitoiu

Ieri, în cadrul unui Congres Extraordinar a fost aprobată fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PMP. În urma fuziunii va rezulta un partid mai puternic, al treilea la nivel naţional, care are 2.518 consilieri locali, 51 de consilieri judeţeni, 138 de viceprimari în toată ţara. Noua formaţiune politică se numeşte Partidul Mişcarea Populară şi îl va avea ca preşedinte pe Traian Băsescu. Preşedinţii executivi ai partidului sunt Eugen Tomac şi Valeriu Steriu.
La nivel judeţean, preşedintele organizaţiei PMP Hunedoara este Haralambie Vochiţoiu (foto), fostul preşedinte UNPR. Acesta a devenit de ieri şi vicepreşedinte PMP la nivel naţional.  „Cred că această fuziune va fi un proiect politic de succes, dacă lucrurile se vor desfăşura aşa cum le-am discutat în cadrul Congresului. În acest moment, noul partid este al treilea la nivel naţional. Având în vedere obiectivele comune, rămâne să ne organizăm şi în teritoriu pentru a duce mai departe proiectele începute“, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu.
Funcţia de prim-vicepreşedinte a organizaţiei judeţene îi va reveni Mihaelei Brate, fost preşedinte PMP Hunedoara. De asemenea,  funcţiile de conducere ale  organizaţiilor locale vor fi preluate de formaţiunea care a obţinut mai multe voturi la alegerile din 5 iunie şi vor fi făcute publice săptămâna viitoare.
Această fuziune este o soluţie favorabilă pentru ambele formaţiuni, urmărindu-se  astfel obţinerea unui procent mai bun la alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă. Potrivit declaraţiei făcute, ieri, de Traian Băsescu, obiectivul partidului pentru alegerile parlamentare de anul acesta este să obţină 15-20 la sută din voturile alegătorilor.

10 comentarii la „Senatorul Vochiţoiu este preşedintele organizaţiei judeţene a PMP

  • În anul 1946 apăruse, pentru pregătirea alegerilor, o sintagmâ rimată: „Ana, Luca și cu Dej / Bagă spaima în burgheji”. Acum după atâția ani, am ajuns din nou la astfel de momente când o nouă triadă: Băse, Vali și cu Hari, vor să spargă tiparele alegerilor. Oare ce să facem ? Să plângem ? Să râdem ?

  • Curioasa mai e viata in presa. Pana acum il tot laudati pe Vochitoiu. De acum ce veti face?

  • Inca o gasca ce va avea la un loc, mai putine voturi ca inainte de … „acuplare”. (Vezi cazul precedent al PNL ului).
    „Clasa politica” din Romania nu-si ia cu incapatanare Bacalaureatul de 26 de ani.
    Si tare-i place sa ramana repetenta. Ca doar traieste pe banii nostri, ai inofensivilor si inocentilor platitori.

    Manca-v-ar nevoile de nemernici.

  • Vochitoiu poate crede ca va muta muntii din loc. Ca-si face iluzii e treaba lui, are bani sa-i arunce pe apa Sambetei, nu-i plang de mila…Se vede ca are stomacul rezistent la „voma” Basescu, n-are decat sa-l pupe oriunde. Iarna urmatoare ii va aduce iesirea din politica , de asta sa fie sigur. Al treilea partid, a treia forta in parlament va fi alta… care a mai fost cu ani urma…o sa se convinga toata lumea mirandu-se in acelasi timp…

  • Poate da, poate nu. Să nu zici hop până nu ai sărit pârleazul.

  • Poate, dar la mustață la nivel național pot atinge 5% nu și la noi în județ.

  • Așa este, să audă Dumnezeu dar până acolo mai trebuie să audă ș Sfinții. Mai ales Sfântul Petru că el păzește Poarta Raiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura