Politica si administratie

Senatorul Vochiţoiu are o soluţie pentru imobilele abandonate

 05-vochitoiu Adriana Năstase

Ţinând seama că în multe dintre comunele şi satele, atât din judeţul Hunedoara, cât şi din întreaga Românie, există multe locuinţe abandonate şi având în vedere fenomenul depopulării localităţilor rurale, senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto) apreciază că o soluţie ar fi achiziţionarea acestor imobile prin programul „Prima casă“. Acest proiect de lege promovat de UNPR permite tinerilor, persoanelor cu probleme deosebite ori familiilor cu mai mult de patru copii, care nu au o locuinţă, să poată cumpăra casele ale căror proprietari au decedat sau au plecat în străinătate.

În acest sens, imobilele abandonate ar urma să fie inventariate, iar doritorii ar putea să le achiziţioneze cu sprijinul Statului Român. Senatorul Haralambie Vochiţoiu consideră că această măsură va susţine procesul de regenerare al mediului rural, dar şi sectorul construcţiilor, care s-ar revitaliza ca rezultat al reamenajării locuinţelor abandonate.
„Alături de colegii mei din UNPR am analizat posibilitatea ca tinerii şi familiile cu mai mulţi copii să se poată stabili în mediul rural, în condiţii avantajoase, beneficiind de prevederi similare cu cele ale programului «Prima casă». Este cunoascut faptul că la ţară există multe gospodării părăsite, lăsate în paragină, fie de proprietarii decedaţi, fie de cei care au plecat în străinătate. Găsim că o astfel de măsură ar contribui la repopularea satului românesc, la sprijinirea tinerelor familii şi a unor categorii de persoane defavorizate, dar ar avea în acelaşi timp şi un impact economic pozitiv prin stimularea firmelor de construcţii cu lucrările de reamenajare a caselor în cauză”, a declarat senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu.

4 comentarii la „Senatorul Vochiţoiu are o soluţie pentru imobilele abandonate

  • Daca au doi copii si dupa ce primesc aceasta casa mai fac doi copii nu se incadreaza in acest barem ?

  • Sa manance ciuperci, sa traiasca frumos .. Filmul „Iarba verde de acasa”.
    Bai senatoru’ melcilor, si cu „dreptul la proprietate” al sarmanilor batrani (inca inviata unii), cum o scalda comunistul din vintrele tale.
    Meri’ de sapa la alta masa ca de cantat ragai , amaratule.
    A constatat sulimea de partid UNPR corcit cu PPDD, ca este grava depopulare a satelor! Ha Ha Ha . Bravos racane, si cam de ce crezi tu ca nu mai sta nici dracu’ la sate?!?
    Lipsa crunta de perspectiva din zonele rurale a sugrumat orice forma de speranta, bivole, si hotilor care va inmultira-ti in parlament va veni o idee strasnica sa dati moca (auzi, prin inventar) case unor potentiali votanti, numai pepiniera electorala mare sa aiba (copii multi).
    Bai lulache, colegii tai din Vale au mai purces in ’45 prin judet sa colectivizeze cu tarnacopu,. Nimic, se pare ca, nu-i nou sub soare.
    Meri la munca javra ordinara si plateste-ti campania electorala cu banii lu’ tactu’ nu cu casa bunicilor mei. Porc slinos cu minte de gaina, pai Europa nu-i o mare cooperativa sa „natinalizezi tu cum vrei.

  • casele ale căror proprietari au plecat în străinătate????

    doamne fereste…

  • Minte distructiva, persoana distructiva, informator despre viata interna a partidelor. Asta este Porchitoiu. Comunismul gros care-i curge-n venele alea de escroc iasa la suprafata usor usor. Mars afara idiotule. casa lu mata sa o dai la tigani si la lenesii care au baut alocatiile si si-au lasat serviciul pentru a freca menta, mama matii de hot imputit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura