Comunitate

Seminar pentru găsirea unor soluţii de revitalizare a Văii Jiului

Magdalena Şerban

Universitatea din Petroşani, împreună cu organizaţiile Greenpeace şi Bankwatch, a organizat un seminar cu rol de identificare a unor noi soluţii pentru revitalizarea şi dezvoltarea Văii Jiului.

Găzduit de unitatea de învăţământ superior, evenimentul a avut drept scop stabilirea modalităţilor de implementare a proiectelor investiţionale locale ce vor putea fi declarate eligibile pentru a obţine finanţare prin intermediul Platformei Europene pentru Regiunile Carbonifere în Tranziţie ori sprijin material guvernamental.
Astfel, s-au întrunit experţi ai organismului european special creat de Comisia Europeană pentru sprijinirea Regiunilor Carbonifere aflate în Tranziţie, primari ai localităţilor din Valea Jiului, autorităţi locale şi judeţene, investitori, sindicalişti şi diverşi invitaţi din sfera civilă. „Au fost expuse studii despre alternativele economice considerate a fi pretabile pentru întreaga zonă a Văii Jiului, s-a făcut o prezentare a platformei pentru regiunile carbonifere în tranziţie şi s-a propus o strategie aferentă. Bineînţeles, a existat şi un dialog deschis. Următoarea întâlnire a Platformei pentru Regiuni Carbonifere în Tranziţie va avea loc la Bruxelles, în intervalul 8-9 aprilie, aici urmând să ia parte 200 de reprezentanţi ai industriei energetice, ai mediului de afaceri, respectiv ONG-uri şi factori de decizie pentru a fi dezbătute idei şi propuneri de programe de dezvoltare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani.
Mai trebuie spus că specialiştii europeni prezenţi la întrunirea de la Petroşani au vizitat Staţiunea Straja, precum şi fosta mină de la Petrila, aflată într-un proces de transfomare în obiectiv cultural şi turistic, concluzia unanimă pe care au înaintat-o fiind că potenţialul Văii Jiului trebuie exploatat la maximum, iar fondurile europene reprezintă cea mai puternică pârghie prin care se poate face acest pas major. Conferinţa de la Universitatea din Petroşani o urmează pe cea de anul trecut, organizată de Confederaţia Sindicală Naţională ”Meridian”, manifestare la care a participat şi comisarul European Corina Creţu. În fapt, ea reprezintă o continuare a ceea ce s-a discutat în 2018, dar cu trasarea unor măsuri concrete.

4 comentarii la „Seminar pentru găsirea unor soluţii de revitalizare a Văii Jiului

  • Vrem modernizarea drumului DN 7A (Cheile Jietului) ca isi rup masinile cetateni Vaii Jiului spre Voineasa si spre Transalpina ori sarbatoarea la Manastirea de la Groapa Seaca , drumul DN 66A spre Herculane , investitii in Domeniul Schiabil Parang , investitii in Statiunea Montana Pasul Vulcan , investitii Schi la Petrila , modernizarea Gara Petrosani , …

  • De acord cu Valea Jiului ! Din „surse” se pare ca la Pasul Vulcan sunt ceva sperante, mici, dar incet incet sper ca vor veni investitori.

  • Ref. „Valea Jiului”******
    Mai istetzule, altceva mai stii in afara de a tot cere, a cersi ?
    De dimensiunea reala si limitata a bugetelor (national sau judetean) ai habar ?
    De prioritati ai auzit ? Daca vrei mai mult decat s-a putut bugeta, ia fa matale un efort si scoate niste resurse din buzunarul propriu sau adu macar un investitor ! Esti apt pentru aceasta treaba „minora” sau esti bun doar la „latrat” si „tanguit” ?

  • @ Neutru , tu latri ! Sa ceara si cei din Valea Jiului nu numai cei din Gorj , Valcea , … care au drumuri bune exemplu drumul Transalpina fiinantat din bugetul statului (bani nostri publici) …

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura