Sport

Selecţie naţională pentru juniori organizată de FRF la Hunedoara

Stadionul Michael Klein din Hunedoara a fost în aceste zile gazdă a unei importante ac­ţiuni organizate de către Federaţia Ro­mână de Fotbal (FRF), cu sprijinul nemijlocit al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) şi a CS Hunedoara.
Tineri fotbalişti născuţi în 2006, din 10 judeţe ale ţării, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj şi Mehe­dinţi au participat la o acţiune selecţie na­ţională a juniorilor pentru lotul lărgit al naţio­nalei 2006. Jucătorii prezenţi au fost convo­caţi în baza participării lor la Turneul Speran­ţelor, competiţie de nivel national ,subven­ţionată de FRF. Delegatia FRF a fost condusa de Gheorghiţă Geolgău, managerul de scouting al FRF, cel care i-a urmărit foarte atent pe tinerii jucători în evoluţiile lor.
AJF Hunedoara a fost alături de clubul hu­ne­dorean parte activă la desfăşurarea aces­tui important eveniment, doi dintre sportivii din zona noastră, Rareş Tomşa( fost la ACS –MF Hunedoara, acum legitimat la Luceafărul DrobetaTr. Severin) şi Mario Achim ( legitimat la CS Hunedoara) s-au aflat printre juniorii con­vocaţi la această selecţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura