Politica si administratie

Șeful Consiliului Județean către consilierul județean PMP Viorel Arion: Dacă tot așa faceți, vă avertizez, sunteți pe cale de dispariție, precum capra neagră

Consilierul județean PMP Viorel Arion (foto) s-a enervat, vineri, la ședința în care s-a aprobat bugetul județului, deoarece președintele Laurențiu Nistor a dat prea multe explicații aleșilor despre ce se face cu banii hunedorenilor.
„Domnule președinte, este con­fe­rință de presă?”, a întrebat Arion. Se pare că fostul primar al Hunedoarei nu avea răbdare și voia să plece cât mai repede din sală, că doar nu îl in­te­resa pe el de problemele hune­do­renilor.
Șeful județului i-a răspuns, însă, pe măsura tupeului consilierului jude­țean: „Aici, cum e și normal, discutăm pro­blemele cetățenilor. Dacă vă plic­tisesc, domnule Arion, care ați fost pri­marul municipiului Hunedoara, ați fost fost deputat, declar public că regret că am fost colegi în Parlament. Când să discut problemele acestea cu dumneavoastră, consilierii jude­țeni, dacă dumneavoastră, domnule Arion, trei ani am lucrat împreună și nu ai venit o dată la mine în birou, să îmi spui problemele? Când rezolvi problemele, nu este bine! Când nu le spun, nu este bine! Du-te la Băsescu atunci! Sunt obligat să vă aduc la cu­noș­tință problemele care sunt și, când aș putea mai bine, decât într-o ședință de Consiliu Județean? Să mi se reproșeze că aș face conferință de presă când vă aduc la cunoștință pro­blemele… Ați luat tot ce a fost mai rău de la Băsescu! Dacă tot așa faceți, vă avertizez, sunteți pe cale de dis­pa­ri­ție, precum capra neagră”. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura