Se teme de arbitraj

19 martie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ciprian Marinuţ

Mirel Biriş, antrenorul echipei CFR Simeria, spune că meciul cu ACU Arad va fi complicat, pentru că adversarii vor încerca să joace şi în culise, prin presiuni asupra arbitrilor.

Derby pentru podium

Situate în imediata vecinătate a podiumului, CFR Simeria (locul 4) şi ACU Arad (locul 5) ţintesc victoria în meciul de mâine, ora 15.00, de pe Stadionul CFR, pentru a urca pe primele locuri. Arădenii au avut până ieri, când patroana Geta Onu s-a sucit aşa diplomatic, obiectiv declarat promovarea, în vreme ce feroviarii nu se bat cu pumnul în piept în acest sens, însă n-ar spune nu, dacă ar prinde o conjunctură favorabilă. „Noi vom juca numai pe teren, cu gândul la victorie, ca de obicei. Dacă jucătorii îşi vor respecta sarcinile tactice din teren, putem câştiga, pentru că avem echipă mai bună decât ei”, a spus Mirel Biriş. În aceeaşi etapă, Retezatul Haţeg va întâlni, azi, de la ora 15.00, pe teren propriu pe FC Şcolar Reşiţa. „Zimbrii” au doar varianta victoriei, atât pentru a mai putea spera în salvarea de la retrogradare, cât şi pentru a avea linişte la echipă.

Adversari incomozi

În runda de mâine din eşalonul secund, Minerul Lupeni şi Mureşul Deva au misiuni dificile în faţa celor de la FCM Tg. Mureş (locul 3) şi Gaz Metan Craiova (locul 7). Minerii îşi permit orice rezultat în deplasare cu FCM-ul, pentru că au deja două victorii în retur şi au cam scăpat din zona periculoasă. În schimb, devenii sunt obligaţi să învingă, acasă, în meciul cu găzarii, întrucât alt rezultat le complică lupta pentru supravieţuire, mai ales acum, că FC Baia Mare a fost reprimită în campionat.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Câştigă sau spun adio Europei

Pentru a rămâne în cărţi în lupta pentru un loc în cupele europene, handbalistele de la Cetate sunt obligate să...

Prinsă când îşi vindea trupul

O tânără de 20 de ani, din Teiuş, judeţul Alba, a fost prinsă în flagrant de poliţişti, azi-noapte, în timp...

Libertate vs. Egalitate

M-am întrebat ce-i poate determina pe oameni să accepte iniţiative de un populism devastator, în pofida tuturor semnalelor serioase, care...

Închide