Politica si administratie

Se primesc dosarele pentru procurarea dispozitivelor medicale

Adriana Năstase

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) anunţă că de luni, 3 iulie 2017, asiguraţii hunedoreni pot depune dosarele pentru procurarea sau închirierea de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale.
Programul pentru primirea acestor cereri este de luni până joi, între orele 8.30 şi 12.00, pentru toate tipurile de dispozitive medicale. „În cazul dispozitivelor pentru protezare stomii, incontinenţă urinară, oxigenoterapie şi ventilaţie non-invazivă, terapia cu aerosoli, deciziile de aprobare se eliberează de luni până joi, în intervalul orar 14.00-16.00, de la ghişeul nr. 1 – Dispozitive medicale (parter), beneficiarului, unui membru de familie (părinte, soţ/ soţie, fiu/fiică), sau împuternicitului legal.
Pentru celelalte tipuri de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, comisia pentru aprobarea acestor cereri se întruneşte lunar. În situaţia în care cererile pentru dispozitive medicale conduc la depăşirea fondului lunar aprobat, se întocmesc liste de prioritate pentru asiguraţi. În acest caz, decizia se emite în momentul în care fondul aprobat cu această destinaţie permite decontarea dispozitivului medical, în ordinea listei de prioritate. Casa va transmite asiguratului decizia de aprobare prin adresă scrisă, expediată prin poştă, cel târziu a doua zi de la data emiterii acesteia”, a declarat Liliana Vaidner, preşedinte-director general al CJAS Hunedoara.
Documentele necesare pentru obţinerea dispozitivelor medicale se regăsesc la adresa http://www.cnas.ro/cjashd/page/dispozitive-medicale.html

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura