Sport

Se cerne sita la Cupa Primăriilor

Ciprian Marinuţ

Runda a doua a competiţiei fotbalistice rezervată echipelor de amatori din mediul rural, programată mâine, 26 iulie, va stabili, în mare măsură, formaţiile care vor câştiga cele patru grupe zonale.

Meciuri cheie
Numele primei semifinaliste poate fi dat de partida dintre Ilia şi Zam, programată la ora 10.00, la Ilia, mâine. Ambele echipe s-au impus în prima etapă, iar o victorie a oricăreia dintre ele în meciul direct cu principala contracandidată ar putea asigura învingătoarei locul întâi în grupă şi biletele pentru semifinale. În caz de egalitate, soarta calificării se va decide în runda a III-a, cel mai probabil la golaveraj. Un alt meci de capă şi spadă se anunţă a fi cel dintre Răchitova şi Sarmizegetusa. Dacă învinge şi în acest meci, Răchitova se poate considera calificată, în vreme ce Sarmizegetusa are doar varianta victoriei, după remiza din prima etapă. În celelalte grupe, situaţia e mai complicată, iar numele echipelor câştigătoare va fi aflat abia după runda a III-a din 2 august. Competiţia „Cupa Primăriilor” este organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, cu sprijin financiar de la Consiliul Judeţean. Iată rezultatele primei etape şi programul rundei de mâine.

Cupa Primăriilor

Rezultatele etapei I, duminică, 19 iulie Zona Băcia (Stadion Băcia) grupa A: Băcia – Romos 1-4 grupa B: Boşorod – Beriu 2-4
Zona Sălaş (Teren Sălaş) Răchitova – Sălaş 2-1 Berthelot – Sarmizegetusa 1-1 Zona Ilia (Stadion Ilia) Veţel – Ilia 1-7 Peştiş – Zam 4-5 Zona Certej  (Stadion Certej) ora 10.00: Rapolt – Buceş 3-0 (neprezentare) ora 11.30: Şoimuş – Băiţa 2-3 Programul etapei de duminică, 26 iulie Zona Băcia (Stadion Băcia) ora 10.00, grupa B: Bretea – Boşorod ora 11.30, grupa A: Romos – Orăştioara Zona Sălaş (Teren Sălaş) ora 10.00:  Răchitova – Berthelot ora 11.30: Sălaş  – Sarmizegetusa Zona Ilia (Stadion Ilia) ora 10.00: Ilia – Zam  ora 11.30:  Veţel – Peştiş Zona Certej (Stadion Certej) ora: 10.00:  Băiţa – stă ora 11.30:  Rapolt – Şoimuş. Semifinalele în care se vor întâlni câştigătoarele celor patru grupe zonale se vor disputa în 9 august, cel mai posibil la Băcia, iar finala va avea loc în 16 august, probabil la Certej.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura