FlashPolitica si administratie

Se agitã, din nou, apele în Consiliul Local Deva

Sorina Popa

Ieri, în şedinţa Consiliului Local Deva, s-a pus problema ca voturile celor patru aleşi locali excluşi din PNL să nu mai fie luate în calcul.

Au solicitat retragerea acţiunii

„Contest votul consilierilor daţi afară din PNL. Dacă votează, să-şi asume responsabilitatea aceia care au hotărât să se ia în calcul voturile lor”, a declarat consilierul local PSD, Vasile Ţonea. Acesta susţine că membrii USL din CL Deva i-au cerut prefectului de Hunedoara să retragă acţiunea aflată în contencios administrativ, privind anularea hotărârilor adoptate la şedinţa din 30 iunie. „De fapt, retragerea celor două proiecte de pe ordinea de zi din şedinţa din 30 iunie a fost făcută cu acordul iniţiatorului, în locul primarului Mircia Muntean, semnând viceprimarul Cosmin Costa. Ca atare, i-am solicitat prefectului judeţului să-şi retragă plângerea din contencios. Acesta, însă, a vrut de la noi informaţii juridice, face doar ce vrea el”, a adăugat Ţonea.

Informaţii juridice, nu politice

Contactat, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a afirmat că ieri a primit delegaţia unor membri ai USL din Consiliul Local Deva. „Reprezentanţii USL mi-au arătat o adresă a Primăriei Deva, semnată de unul dintre viceprimari, prin care primăria comunica faptul că punctele de pe ordinea de zi a şedinţei din 30 iunie au fost retrase de iniţiator, primarul Devei. În aceste condiţii, ei mi-au cerut, în cazul în care se constată acest lucru, să se retragă acţiunea în contencios administrativ a Prefecturii, referitoare la şedinţa din data respectivă a Consiliului Local Deva. În urma acestei discuţii, am solicitat, la rândul meu, confirmarea că proiectele respective au fost retrase de către iniţiatorul lor. Dacă se confirmă asta, într-adevăr, acţiunea Prefecturii rămâne fără obiect. Eu am solicitat aleşilor locali informaţii juridice, nu politice”, a declarat prefectul Attila Dezsi.
În cazul în care acţiunea Prefecturii privind şedinţa CL Deva din 30 iunie nu se mai justifică, viceprimarii Florin Oancea şi Sandu Borbeanu vor reveni pe posturi, iar cei patru consilieri noi ai PNL vor ocupa şi ei, din nou, locurile în CL Deva.

17 comentarii la „Se agitã, din nou, apele în Consiliul Local Deva

  • Il cunosc pe Tonea din armata un lige blide la popota ,un propagandist comunist, un incult

  • augustin inculta-i mata cand te-o avortat si n-ai murit! tu nu vezi cat de prost esti bai nespalatule si scursura inculta si incompetenta ce esti?

  • …măi fată, dai dovadă de ţigancă de la cort!!!!….augustin are dreptate!!! ….dacă era capabil de ceva Ţonea, făcea o activitate în sistem privat!!!…banii care i-a primit de la armata română trebuiau folosiţi în scopul deschiderii unei activităţi private!!!
    ….deasta am desfiinţat Armata Română,foştii ofiţeri şcoliţi pe banii poporului,trebuiau să-şi facă afaceri private nu să-i angajeze în sistemul de stat!!!!…iar mă-ntorc şi spun că ăsta nu a ştiut altceva decât să ,,lustruiască ruginiturile ăle ruseşti,, dar i-a supărat adevărul pe mulţii….!!!!!

  • Bine le face Tonea celor care nu cunosc legea. Daca nu le zice nimic fac doar ce vor cu bani pentru municipiul Deva.

  • Bai nelu ala american ce sti tu de armata? Ai fost pe acolo , sau de unde sti tu ce faceau ofiteri din armata ? Daca nu ar fi bine sa ti „lustruiesti limbajul”.

  • Cu Tonea sau cu Mircia, tot aia este !!!
    Asa le trebuie devenilor, pentru ca ce au ales , aia au !!! Politruci, informatori si altipomanagii…..
    Molot, Mircia si Oracolul de la Soimus , au avut grija si ne-au imbirligat cu toti” baietii buni” !!!
    Acum vor sa ni-l bage pe git pe Marginean, asta-i si mai bun ca are si salvarile de la cooperatina cu smurdul, avem asigaurat transportul la spital!!! De acolo ne iau cei de la pompe funebre….!!!
    Dati-l dracului de consiliu local ca si asa nu-i bun la nimic-papa banii degeaba. De 15 ani conduce singur Mircia M , ca el imparte ultimul banut-public(e din buzunarul lui de ciocoi)

  • A avut dreptate prefectul cand a spus ca la Deva consilierii sunt niste prosti ,cel mai elogvent exemplu este Tonea ,sunt la PSD ,si stiu cat il duce capul ,este un tutar ,rad colegii de partid de el , la alegerile din 2012 nu va mai fii pe lista

  • Tonea te recunosc dupa limbajul din armataai ramas la fel numai injuri si jignesti pe toata lumea ,ia zii cum dadeai invoiri si permisii ? iti amintesc eu pe produse alcoolice ,stai la pensie ca ai peste 3000 ron ,nu te mai saturi ,si in armata la toate sedintele vorbeai doar tampenii ,iti place sa te bagi in seama

  • Comunist au ba, om de armata sau cum vreti, domnul Tonea isi face treaba! Toti PNL-istii lui molot la un loc nu au citit si nu au cultura lui Tonea. In plus, nici prefectul si nici ceilalti nu cunosc legea alesilor locali. Sunt la putere doar sa roada si eu un os. Cine ar trebui sa faca politica? Ungurii, fufele si neispravitii profesional? Lasati omul ca face bine ce face! Va fi ales consilier pana la moarte, va garantez, pentru ca merita.Iinvatati limba romana inainte de a va da cu parerea. Sau mai huiduiti pe cate o punguta electorala, deveni corupti ce sunteti!

  • Nu judecati oamenii dupa ceea ce spun ci dupa ceea ce fac. Trageti voi concluziile referitoare la CL Deva.

  • Oameni se judeca si dupa ceea ce spun daca sunt oameni politici
    …. nu cred ca ai pus problema cum trebuie … iar CL Deva are nevoie si de oameni care stiu sa si vorbeasca.

  • Decat D-nul Primar Munteanu este cinstit. Si nici nu a luat nimic niciodata. Si mie mia dat bani de facultate.

  • Tonea sa mearga acolo unde ii este locul(rosu betivan), sa faca politica si generatia tanara, ca vedem ca nu au loc de apv nenoriciti, indiferent din ce partid

  • eu osa fiu urmatorul primar ,osa candidez independent ca ma tradat molot si la pus pe marginean il iau pe tonea in echipa mea de consilier ,sa dea bani la campanie cas falit sim bat creditori in usa dupa bani

  • Cuiava nu mai posta in numele altor persone pentru ca lume nu e asa de proasta precum prezi si isi dau seama dupa modul in care scri, si apropo de geaba tia dat Munteanu bani de facultate ca tot TAMP ai ramas

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura