Scutiri de la plata impozitelor pentru cei care suferă de etilism

8 ianuarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Întrebarea cu schepsis

Întrebare:
Consiliul Local Deva a aprobat într-o şedinţă ordinară la sfârşitul anului trecut, o hotărâre prin care toţi cetăţenii care suferă de etilism grav sau accentuat să fie scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor locale. Ce părere aveţi despre acest lucru?

Dondot Bogdan1. Bogdan Dondoţ, 32 ani, vânzător, Deva
Nu ştiu cum e boala asta, dar ideea este foarte bună. Foarte bine că fac aşa… dacă oamenii sunt bolnavi, sunt de acord.

Ciataras Ilie2. Ilie Ciatarâş, 68 ani, pensionar, Deva
Foarte bine, oricum oamenii ăştia nu au bani, o duc rău, măcar să nu mai plătească impozitul.

Pelin Daniel3. Daniel Pelin, 34 ani, şomer, Hunedoara
Eu zic că ar fi foarte bine, ştiu cum e boala asta, şi dacă este vorba de oameni bolnavi, atunci zic că este în regulă. Ar trebui să ia în considerare şi alţi oameni, de exemplu cei care sunt bolnavi de diabet sau au handicap.

Roxana Barta4. Roxana Barta, 25 ani, vânzătoare, Deva
Este o chestie foarte bună, măcar atât să facă pentru oamenii bolnavi de etilism, nu prea ştiu cum se manifestă boala, dar este bine că fac aşa. Ar trebui să facă pentru toţi bolnavii…

Camelia Androne5. Camelia Androne, 29 ani, operator cablaje, Deva
Nu ştiu cum îi boala asta, dar sunt de acord. Să ţină cont de toate persoanele care au pensie mică, sau de boală, pentru că nu le ajunge. Normal că sunt de acord.

Andreea Cristea6. Andreea Cristea, 24 ani, studentă, Deva
(râde)… Nu, nu sunt de acord, cum să îi scutească pentru că suferă de etilism? At trebui să plătească mai multe taxe dacă beau alcool.

Tapu Gheorghe7. Gheorghe Ţapu, 61 ani, liber cugetător, Deva
Adică la ăia care beau mai mult ca mine? (râde)… Eu am băut azi numa’ o bere… Dau ceva de băut şi la primărie? Că mă duc şi eu…

Explicaţie: etilism = stare patologică, constând în consumarea abuzivă de alcool; alcoolism.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Administraţiile locale vor avea un buget minim garantat

Odată cu întocmirea bugetului de către Guvernul României pentru anul 2015 au fost făcute unele modificări cu privire la felul...

An cu mari emoţii pentru Monica Iacob Ridzi

Pentru deputatul de Valea Jiului Monica Iacob Ridzi (foto), anul 2015 începe cu mari emoţii. Este anul în care Înalta...

Barieră la intrarea în Staţiunea Straja

Ieri, la Consiliul Judeţean Hunedoara a avut loc o întâlnire între reprezentanţii mai multor instituţii care au încercat să găsească...

Închide