Politica si administratie

Scrisoare deschisă adresată deputatului Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara

02-Gheorghe-FirczakDomnule Preşedinte,

Mă adresez Domniei Voastre în acest mod, pentru că nu ne cunoaştem de două zile şi pentru că de fiecare dată când am colaborat totul a fost la superlativ, dar această discuţie priveşte spaţiul public.
Tocmai de aceea m-a contrariat poziţia Domniei Voastre cu privire la adoptarea unei legi privind protejarea monumentelor istorice din judeţul nostru. Nu înţeleg pornirea împotriva mea, deoarece legea a fost iniţiată ca o înţelegere între Grupul PSD şi Grupul Minorităţilor Naţionale, la propunerea domnului Ionuţ Vulpescu, atunci ministrul Culturii şi deputat, susţinut puternic de domnul Marian Neacşu, atunci liderul Grupului PSD din CD. Acum am constatat şi eu, surprins, că Ionuţ Vulpescu, între timp rămas doar deputat, şi-a retras semnătura. În consecinţă, cosemnatari sunt din partea PSD: Ciolacu Ion-Marcel, Dobre Mircea Titus, Mocioalcă Ion, Munteanu Ioan, Neacşu Marian, Nica Nicolae Ciprian-vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Pâslaru Florin-Costin – acum liderul Grupului PSD din CD, cărora li se adaugă Grupul Minorităţilor Naţionale, cu 13 semnături. Se poate observa că este vorba de o colaborare între două grupuri şi nu iniţiativa unui singur deputat, aşa cum sugeraţi Domnia Voastră, secondat de binecunoscuţii experţi în protejarea monumentelor istorice: Natalia Intotero şi Vetuţa Stănescu.
Sigur, doamnele fiind experte hipercalificate ies din discuţie. În schimb, m-a surprins total neplăcut afirmaţia Domniei Voastre că eu doresc distrugerea patrimoniului din Munţii Orăştiei. E adevărat, referirea nu este expresis verbis la adresa mea, dar o sugeraţi. Ţinând cont de relaţiile stabilite între noi de-a lungul a peste trei decenii, consider afirmaţia ca o rătăcire nepotrivită. Vă informez că nici Domnia Voastră, nici persoanele care vă secondează nu aţi contribuit măcar cu 0,1 la sută din ce am întreprins eu, ca muzeograf şi ca deputat, pentru susţinerea acestor monumente. Ele fac parte din mine, sunt suflet din sufletul meu. Dragostea pentru ele am moştenit-o, prin dragostea pentru istorie insuflată de Tatăl Meu, Eugen Firczak, Dumnezeu să-l odihnească în pace, prin ceea ce am învăţat, alături de multe generaţii de studenţi, de la distinsul şi regretatul profesor şi arheolog, Hadrian Daicoviciu, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Eu fac apel, în primul rând la realizările mele profesionale şi am oricând curajul să discut pe aceste subiecte cu oricine, să prezint ce am făcut de-a lungul timpului şi aştept reciproca. Cine doreşte mă poate contacta. Tocmai de aceea, atacurile respective realizate prin distorsionarea adevărului sunt profund nedrepte. Un argument important în acest sens este acela că proiectul de lege aflat în discuţie  a fost cu ani în urmă depus şi de senatorul de Hunedoara Adrian Păunescu, proiectul nefiind finalizat. Ce părere aveţi, şi Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, dorea distrugerea monumentelor istorice din judeţul Hunedoara? Sau chestiunea aceasta cu distrugerea lor este valabilă doar pentru Gheorghe Firczak? Iertaţi-mi curiozitatea. Sper să nu o considere patologică expertele care vă consiliază, cu atât mai mult cu cât una dintre ele este considerată portavocea unui personaj sinistru din spaţiul public hunedorean.
Pe de altă parte, vreau să menţionez că voi fi fericit dacă cineva reuşeşte să creeze un cadru propice pentru cecetarea, restaurarea, conservarea şi valorificarea monumentelor istorice din judeţul Hunedoara. Nu ţin să fiu eu, doar eu, acela care să se bată cu pumnul în piept pentru o asemenea realizare, deoarece importantă este situaţia lor şi nu un om sau altul, oricare ar fi acesta. Statutul lor nu a fost clar niciodată. Când Constantin Daicoviciu era şef de şantier, cu prestigiul său le proteja. Nimeni nu avea curajul să nu ţină cont de părerile sale, evident pertinente. Eu, de când mă ştiu în domeniul monumentelor istorice, toată lumea a fost, este şi, probabil, va fi plină de intenţii bune. Cu toate acestea, sunt o mie una de probleme care trebuie rezolvate, cea mai importantă fiind statutul juridic al terenurilor pe care sunt amplasate monumentele. Chiar în ziua când presa hunedoreană mă prezenta ca fiind un temut duşman al poporului, erau semnalate tot de presă o serie de recuperări ale unor obiecte de patrimoniu. Oare şi acelea au fost prăduite deoarece Gheorghe Firczak şi acoliţii lui pesedişti şi de la minorităţi au promovat legi prin care doreau să vândă patrimoniul hunedorean? Sigur, oricine poate să emită păreri diverse, dar nu accept să fiu acuzat doar pe bază de presupuneri de rea credinţă faţă de valorile judeţului în care m-am născut şi trăiesc.
Sper, distinse coleg deputat Laurenţiu Nistor, că eu cu Domnia Voastră, cu toţi parlamentarii să colaborăm pentru binele judeţului Hunedoara. Vă asigur de preţuirea mea, de bunele mele intenţii.

Gheorghe Firczak

3 comentarii la „Scrisoare deschisă adresată deputatului Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara

  • Curvele politicii românești care au jefuit de când sunt comorile dacice. Ungurii și comuniștii, nu?!

  • Si Firczak ce este?
    O fosila comunista si un impostor cu tupeu maxim.
    Sa colaboreze pentru binele judetului….ce ai facut tu pentru judetul asta nesimtitule?

  • Sa observam ca toata aceasta discutie este o furtuna…intr-un pahar cu apa. Care este de fapt substratul discutiei ? Lupta pentru putere. Toti se tem de Mircea Molot deoarece mai are o oarecare influenta printre primari si nu vor sa-l aiba adversar in speranta ca nu le va pune piedici pentru alegerile locale, mai ales la consiliul judetean. Pe acest individ nu-l intereseaza partidul care va da presedintele CJ ci persoana care va fi acolo. Din doua motive. Primul: s-ar putea scoate la iveala noi ilegalitati comise de el de-a lungul timpului. A incercat ceva Dorin Gligor dar a platit cu functia de presedinte CJ. Al doilea: Mircea Molot este profund implicat in turism si vrea ca zona Muntilor Orastiei sa apartina CJ Hunedoara, sa fie cineva favorabil lui presdintele CJ sau macar sa nu-i puna piedici. Cineva ar spune bine, bine dar Molot are un proces in carca. Asa este dar el spera sa fie achitat sau, macar, sa fie condamnat doar cu suspendare. Daca-i achitat, ceea ce nu cred ca se va intampla, nu are nici un obstacol decat un eventual presedinte ostil la CJ. Daca primeste pedeapsa cu suspendare poate actiona prin interpusi iar el sa lucreze din umbra. Acesta este substratul campaniei furibunde a ziarului pe care il patroneaza si slugarnicia pseudojurnalistilor pe care ii plateste. In spatiul public chiar ei au recunoscut ca toate articolele denigratoare la adresa celor pe care Molot nu-i agreaza sunt scrise la porunca lui. Mai apar si victime…colaterale, care nu-l intreseaza direct pe Molot dar sunt conjunctural in problematica ce-l priveste pe el. Deci, este vorba de interese. Un exemplu concret: cand s-a prabusit USL Laurentiu Nistor a devenit in ziarul patronat de el Mos Tapusa. Mai sunt si altele. Este lipsit de scrupule.Cum sa vrei sa fii la ALDE iar daca nu esti primit acolo sa te intorci la PNL ? Cat de lipsit de onoare poate sa fie sa accepte sa stea…in culise la lansarea candidatilor PNL ? Cata nerusinare poate avea ca sa aiba pretentia sa fie pe scena unde se lansau candidatii liberali dupa ce a cochetat cu aldistii ? O dovedeste si conflictul sau cu Mircia Munteanu. Nu ca acesta ar fi neprihanit. Nici pe departe dar pana la un moment dat au fost impreuna. Cand, in anul 2004 au venit liberalii in frunte cu Mona Musca sa-l apere pe Mircia Munteanu toti, ma rog aproape toti, credeau ca reclamatiile impotriva lui provin de la pesedisti. Surpriza, cel care il reclama, prin interpusi, era Mircea Molot. Deci, dincolo de ceea este de fapt Mircia Munteanu, Mircea Molot nu a fost de joasa speta ? Chiar si inlaturarea acestuia din PNL s-a facut la modul cel mai neortodox posibil. Deci, atentie la Mircea Molot.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura