Scrisoare deschisă a deputatului PSD Laurenţiu Nistor către hunedoreni

9 mai 2016 | 49 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

05 NISTORStimaţi hunedoreni,
Peste puţin timp ne vom afla în faţa unui examen extrem de important care va hotărî soarta judeţului nostru pentru următorii patru ani.
Este momentul în care, prin votul dumneavoastră, puteţi pune capăt celor 12 ani în care judeţul Hunedoara a fost con-dus de liberali, cei care au demonstrat o lipsă evidentă de viziune în administrarea eficientă a resurselor şi implementarea unor politici economice şi sociale în folosul hunedorenilor.
Tocmai de aceea, pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă judeţul nostru, Partidul Social Democrat vine cu o echipă de consilieri onestă şi integră, formată din specialişti capabili să genereze proiecte care să aşeze Hunedoara pe baze economice şi sociale solide. Iar certitudinea că Partidul Social Democrat este garantul progresului şi bunăstării stă în modul în care am înţeles să guvernăm România în perioada mandatului premierului Victor Ponta. În trei ani am reuşit să reîntregim salariile şi pensile tăiate de Guvernul Boc, am generat a doua creştere economică din Uniunea Europeană şi am creat 400.000 de locuri de muncă noi. Am trecut cu vederea aşa-zisele sfaturi ale Opoziţiei şi am avut curajul să reducem TVA-ul la alimente, să creştem salariile bugetarilor şi să sprijinim mediul de afaceri prin scăderea unor impozite şi taxe. Astăzi, avem alimente mai ieftine şi salarii mai mari datorită acestor politici implementate de Guvernul Ponta. E adevărat, nu e suficient şi mai sunt multe de făcut în această direcţie, dar noi, Partidul Social Democrat, credem că orice leu care rămâne în buzunarul românilor este un câştig.
Priviţi numai la ceea ce se întâmplă acum, când Guvernul Cioloş nu vorbeşte de altceva decât de tăieri de fonduri şi de politici de austeritate, chiar dacă la nivelul Uniunii Europene s-a spus clar că austeritatea nu duce la creştere economică şi bunăstare! Iar noi, românii, ştim ce înseamnă austeritatea, pentru că am trăit-o cu vârf şi îndesat în timpul guvernării Boc.
Iar dacă ne uităm la cât de mult a pierdut judeţul Hunedoara, în 12 ani de conducere liberală, cred că e momentul să girăm cu încrederea noastră oameni devotaţi, oameni care vor şi care ştiu să muncească pentru hunedoreni.
E adevărat, ne aşteaptă un drum lung, sunt multe de făcut, dar aşa cum ştiţi cu toţii, oricât de lung şi de greu ar fi un drum, el trebuie să înceapă cu un prim pas. Iar eu vă chem pe toţi hunedorenii să facem acest prim pas votând echipa de consilieri a Partidului Social Democrat.

Cu sinceritate,
Laurenţiu Nistor,
preşedintele PSD Hunedoara,
candidat pentru Consiliul Judeţean

Loading...

Comentarii (49)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Un alegator scarbit spune:

    Nu va e rusine domnule Deputat? Veniti sa cereti votul dupa ce ati distrus tot ce mai era cat de cat bun in judetul Hunedoara? CEH-ul a fost tot timpul sub comanda psd-ului si l-ati distrus. Comandantul suprem e condamnat dovedit, Plagiatorul mai are un pic si ajunge si el acolo unde ii e locul, la Beciul Domnesc, de ceilalti nu mai zic, alde Vanghelie, Constantinescu, Olguta, Oprescu… Toti – oameni de calitate marca PSD. In judetul asta amarat si dvs si pramatia aia de la Lupeni v-ati angajat neamurile la Parlament, ca nu va mai satura D-zeu…sa luati cu zece maini daca se poate… Acu vreti sa luati consiliul judetean de la alti corupti aproape dovediti.. Sunteti toti o apa si-un pamant…De v-ar inghiti pe toti n-ar fi nici o paguba! Ne vedem la vot pe 5!

  2. Pantelimon Guriță spune:

    Toate bune și frumoase. Din cei 16 ani de care vorbești vreo 5 ani PSD a trăit în concubinaj cu PNL, vioara întâi fiind cine altul decât Mircea Ioan Moloț. Dacă tot vorbești de guvernul Boc să ne aducem aminte că v-ați țucat, chiar pe gură, cu PD-L . Această scrisoare nu evidențiază nici un proiect. Doar reproșuri. Printre rânduri urechezi electoratul preventiv: să nu voteze decât cu PSD. Dar de ce să voteze cu PSD ? De ce ?

  3. Liberalul spune:

    Adevarat graieste deputatul. Ajunge cu CORUPTIA PNL-ista!

  4. Bogdan spune:

    12 ani de chin si jale in Hunedoara ajung. Afara cu PNL!

  5. Pantelimon Guriță spune:

    Doamne, ce vajnici sunt postacii pesediști. Deputatul are dreptate, zic ei. Nu recunosc nici dacă îi calcă trenul prostituția practicată cu PD-L, apoi cu PNL. Acum sunt curați ca lacrima. Altfel spus nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase.

  6. el spune:

    Gurita, dar de aliata refacuta DA, ce pot sa zici? Aliante se fac, unele rezista, altele nu. Asta nu inseamna ca nu trebuie spuse lucrurilor pe nume! Felicitari domnule depuitat!

  7. iovu spune:

    Imi faci greata ! bla….bla…bla…

  8. Pele spune:

    Ajunge cu Dictatura PNL

  9. Pantelimon Guriță spune:

    Tocmai asta vreau și eu să spunem lucrurilor pe nume. În schimb, voi Pesediștii, nu acceptați decât adevărurile spuse de voi. Din păcate operați doar cu lozinci așa cum face și Laurențiu Nistor în Scrisoarea dschisă. Sigur, nici liberalii, mă rog noii liberali, nu sunt mai buni cu nimic. Împreună, de exemplu, ați omorât speranțele oamenilor din Valea Jiului, de la cele două termocentrale. În loc să înțelegeți că nu mai are nici un viitor cărbunele ați forțat subvențiile de la stat în loc să găsiți pentru oameni alternative. Mă mir că mai aveți tupeu să veniți în fața oamenilor. Lătrați la Guvernul Cioloș care are un rol redus și temporar. Lâtrați pentru că, nici unii, nici alții nu ați fost în stare să guvernați țara. Să nu uit. Există unii mai ordinari ca voi, așa zișii liberali și așa zișii social democrați. E vorba de UNPR și ALDE. Ei exprimă mai bine ca voi nerușinarea și setea de putere. Fiți mândri, sunt mai buni ca voi pe acest palier.

  10. Machiavelli spune:

    A innebunit lupu’. Si pe vaca a apucat-o strechea.
    De la tradarile de la Tapae si din muntii orastiei , acest tinut isi merita fiecare secunda chinuita din istorie.
    Prostia nu intotdeauna doare, dar cu siguranta urla.
    Analfabetismul face ravagii in Africa si Romania. Numai ca la noi e si infatuat.

    Pai daca miorlaiti dupa PSD, FSN, PCR, va doresc sa traiti tot ca pe vremea lor.
    NU stiam o vreme de ce mai mereti in Germania daca votati ca-n Burkina Faso.
    Dar vad ca cei reveniti din Germania gandesc tot ca-n Burkina Faso.

  11. unul spune:

    De PNL sunte ti mandri? Hai sa nu mai ascundem lucrurile. 12 ani de dictatura Molot nu ajunge? Despre marii conducatori PDL nu stiti? Despre ce vorbim?

  12. Pantelimon Guriță spune:

    @unul Chiar despre ce vorbim ? Când Pesediștii îi pupau dosul lui Moloț o făceau ca să sfideze dictatura ? Domnilor chiar dacă scrieți cu pseudonim ar fi bine să nu îl sfidați pe Dumnezeu.

  13. someone spune:

    Daca PNL facea ceva bun pentru judetul asta nu ziceam nimic, dar au distrus tot, cu doamna Carmen Harau in frunte, au furat tot ce au putut, au adus judetul asta in paragina, cat vreti sa ii mai lasati sa fure?
    Macar PSD a mai dat ceva la oameni, a mai marit o pensie, un salariu, deci parerea mea e ca oamenii astia chiar pot sa schimbe judetul asta in mai bine…astia ce stiu? sa isi bage lor bani in buzunare, sa distruga tot si atat!

  14. Pantelimon Guriță spune:

    @someone Întrebare: când îi pupai dosul lui Moloț nu știai că distruge județul ?

  15. Gigi Deva spune:

    Cred ca multi au uitat faptl ca Ponta impreuna cu PSD din care face parte si domnul Nistor a fost o guvernare de exceptie plina de rezultate pozitive.

  16. Pantelimon Guriță spune:

    Ați schimbat placa ? Ponta este într-adevăr o excepție. De la bunul simț (plagiaturii) și legalitate (cazul Turceni).

  17. ion spune:

    Huooooo!

  18. ion spune:

    Fomistilor.

  19. unul spune:

    Gurita am inteles! PNL ul este cel mai bun! Mergi cu ei! Banuiesc, ca si TEHNOCRATII iti plac!

  20. Pantelimon Guriță spune:

    N-ai înțeles nimic deoarece ești fundamentalist. Citește postarea mea de mai sus de la ora 9.36. Pentru mintea ta cât capul unui ac cu gămălie toți cei care nu sunt pesediști sunt cu necesitate peneliști. Încă odată, îți sugerez să citești toate postările mele și sper să înțelegi ceva.

  21. unul spune:

    @Gurita. Cu regret vad ca nevertebrata din tine a rabufnit. Nu am facut aluzie la tine, la calitatile tale, la inteligenta ta suprema. Eu doar ma intreb : Daca PSD-ul nu este bun, daca PNL-ul (Alianta DA) , UNPR, ALDE, etc nu sunt bune, atunci , ce facem? Ai vreo optiune mai buna? Tu personal te-ai implicat sa schimbi ceva, inafara de a scrie pe aici??? Si hai sa vorbim frumos si fara sa ne spunem cuvinte grele!

  22. Gigi Deva spune:

    Daca atunci cand vrei sa votezi un partid al carei guvernari a redus taxe si a realizat incasari fiscale mai mari cu cateva miliarde la bugetul de stat in timp ce PNL nu dorea acest lucru inseamna ca ai mintea cat un ac atunci cred ca e mai bine asa……la ce iti ajuta un cap mare plin de rahat PNL!!!

  23. Elena spune:

    Membrii partidului PNL s- au transformat din membri de partid in postaci. De aceea Viorel Arion actualul, inca, primar al municipiului Hunedoara alunga investitorii. Subit si dintr-o data au uitat de “lucrurile bune” facute de Mircea Molot care a fost presedintele CJ. Daca au uitat atunci sa le reimprospatam memoria: Pe 3 decembrie, Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ – Roberto Patrik Venter şi alţi doi oameni de afaceri, Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup, au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie, iar ulterior au fost puşi sub control judiciar.
    Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în 9 decembrie, în urma unei contestaţii depuse de DNA, ca Mircea Moloţ şi ceilalţi patru inculpaţi să fie arestaţi la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, iar în 5 ianuarie Tribunalul Alba a prelungit măsura arestului la domiciliu.
    Potrivit DNA, Mircea Moloţ este acuzat de trafic de influenţă, luare de mită, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document care conţine informaţii secrete de stat.
    De asemenea, Tiberiu Balint este acuzat de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, în timp ce Pup este acuzat de dare de mită, dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.
    Mircea Moloţ a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara în 11 decembrie, prin ordin al prefectului judeţului. Aceeaşi decizie a fost luată de prefectul judeţului Hunedoara şi în privinţa vicepreşedintelui CJ Tiberiu Balint şi a viceprimarului comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup, cercetaţi în acelaşi dosar.
    Moloţ a fost găsit în incompatibilitate de către ANI, întrucât, în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, a fost, pe lângă preşedinte al CJ Hunedoara, şi preşedinte al AGA, respectiv reprezentant al CJ în adunările generale, la SC Drumuri şi Poduri Deva.
    Cei din PNL pot fi acuzati de genocid deoarece au inchis spitalele si oamenii mureau in salvarile care stateau in fata portilor inchise.
    Oare chiar atat de naivi ne cred cei din PNL pe noi, contribuabilii? Daca ne platim taxele si impozitele corect si la timp nu inseamna ca voi aveti dreptul sa va bateti joc de noi, cetatenii, si implicit de banii nostri.

  24. Cosmin Todor spune:

    Hotilor

  25. Alli Babba spune:

    Apropos, vedeti ce inseamna spalarea pe creer bolsevica.
    Nu doar ca v-a intrat in sange, ci in gene.

    Pai dragilor, nu toti cei care nu suporta aroganta PSD ista, neaparat sunt si pro PNL.

    Succes tuturor candidatilor, dar aveti grija, nu votati ipocriti.

  26. Marco spune:

    Mult succes echipelor PSD din judetul Hunedoare si din intreaga tara, numai castigand alegerile locale se poat castiga cele parlamentare si inlocui acest guvern care distruge tot ce le iese in cale!!!

  27. Pantelimon Guriță spune:

    Guvernul Ponta n-a distrus tot ce i-a ieșit în cale ?

  28. Pantelimon Guriță spune:

    @unul Dacă tu îmi spui cu te-ai implicat tu însuți îți voi Răspunde și eu. Cei care postează nu sunt buni decât dacă sunt de o anumită culoare politică.

  29. Pantelimon Guriță spune:

    @Elena Cine a spus că Moloț si șleahtă lui sunt buni ? Tot ce ai scris e adevărat dar nu reiese cui i te adresezi.

  30. Pantelimon Guriță spune:

    Și dacă vă întreb de un milion de ori pânâ nu răspundeți concret, sublimi pesediști, tot vă voi adresa următoarea întrebare. Când voi v-ați pupat în bot cu Moloțianu cm era ? Dictator ? Corupt ? Distrugător al județului ? Când puneați de comun acord șefii la Mintia cum era ? Când v-ați împărțit înpreună colegiile în anul 2012, cum era ? Când Intotero era soră cu Țîmpău, cum era ? Când Hărău era soră cu Resmerițâ cum era ? Când Nicula era frate cu Câmpeanu, cum era ?

  31. Eu spune:

    Intrebam si eu pe un impostor smecher de pe aici, ce a facut bun fostul prefect PSD cand il pupa in dos si-i ridica osanale. N-a stiut sa raspunda.

    Acum intreb daca stie cineva ce parlamentar din judetul acesta a facut ceva bun pentru cetatenii care i-au sustinut?
    Ceva concret, nu ce se vomita prin campanii electorale.

  32. Ion Gaston spune:

    Ce ar fi trebuit să făcând spectaculos prefectul ? Slugoiule lui Moloț ești supărat pe prefect deoarece nu l-a protejat pe Moloț. De abia aștept să-ți aplice unii corecția pe care o meriți, golan împuțit ce ești.

  33. Pantelimon Guriță spune:

    Apariția internautului “eu” care evită răspunsul arată că am atins ținta. La întrebatea lui este un răspuns: Iuliu Winkler.

  34. Tanase Cristian spune:

    Am vazut atacuri ale celor de la PNL atacuri care nu-si au rostul atata timp cat la curma judetului nu s-a aflat nimeni altul decat Molot si gasca PNL-ista. Zicea cineva intr-un comentariu despre CEH si ca domnul Nistor l-a bagat in insolventa.Am o simpla intrebare pentru aceea ce pun sub semnul intrebarii , nu uitati ca nu domnii de la PSD au bagat CEH-ul in insolventa ci din contra guvernul Ponta l-a tinut tot timpul pe linia de plutire. Asa ca pentyru cei ce acuza PSD ca o duc rau atunci amintitiva ce au facut cei din actualul PNL si apoi acuzati pe cineva.

  35. Bolog Claudia spune:

    Nu trebuie sa va lasati domnule Nistor, cei care va ataca nu stiu nimic altceva decat sa atace miseleste. Nu va lasati intimidat si luptati in continuare pentru hunedoreni si pentru judetul Hunedoara

  36. Adrian spune:

    12 ani de conducere PNL-ista sunt suficienti! Hai basti!

  37. Ionut Nazare spune:

    Daca stau bine si ma gandesc in anul 2012, USL a fost o uniune unde social democratii au muncit pentru a beneficia liberalii. Daca lumea a ajuns sa isi puna baza si increderea in astfel de tip de clasa muncitoare, care trage chiulul si apoi musca din ciolan aruncand apoi cu noroi in cei care i-au pus pe functii la propriu, alegerea este in mana voastra!Fara sa generalizez, doctrina de dreapta, cea liberala este una de viitor pentru tarile care au o capacitate mare de absorbtie financiara, si sinceri sa fim Romania este departe de aceste prag, mai bine punem osul la treaba, sa alegem oameni care trag pentru noi si ne creaza ocazii sa ne ridicam economic, per ansamblu sa o ducem mai bine!

  38. Costel Pietraru spune:

    Domnule Mazare, daca au muncit social democratii ca sa beneficieze liberalii atunci inseamna ca social democratii sunt papagali. Dar nu a fost asa. Au beneficiat si unii si altii de roadele monstruoasei coalitii PSD-PNL=USL.

  39. Pantelimon Gurita spune:

    E bine ca v-ati linistit doamnelor si domnilor. Da, judetul are nevoie de primenire, de oameni integri, in slujba cetateanului. Campania nu se poate duce doar la modul negativ: social democratii acuzand liberalii si invers. Deocamdata nu am vazut nici la unii nici la altii cateva proiecte care sa merite atentia mea ca alegator, sa ma convinga sa votez cu o anumita lista. Vreau, din tot sufletul, sa ma contraziceti, sa vad macar un proiect cat de cat viabil care sa duca la o dezvoltare a judetului. Domnule Laurentiu Nistor am dreptate ? Domnule Adrian David am dreptate ? Daca nu, va rog contraziceti-ma dar nu prin postaci cu invective ci direct prin argumente. Asa veti convinge electorii nu cu lozinci anti-PNL la unii sau anti-PSD la altii. Sa auzim numai de bine, sa credem in viitorul nostru. Cel mai bun sa castige iar cel mai bun este cel care convinge electoratul.

  40. Eu spune:

    Nu eu am de dat raspunsuri ci un anumit impostor. Le va da unde trebuie si cand trebuie daca insista.
    Tot respectul pentru Iuliu W, dar nu ai citit atent intrebarea mea. Ma refeream la parlamentari nu europarlamentari.
    Pe de alta parte, in campania pentru europarlamentare, sloganul lui Iuliu a fost sa continue ce a inceput.
    Toti maghiarii cu care am vorbit si care l-au votat (fiind organizati si ascultatori) se intrebau ce a facut in mandatul anterior, ca nimeni nu stia nimic.
    Deci…parlamentari? Pentru cetatenii judetului nostru?
    Unii au mai multe mandate, e chiar atat de greu?

  41. Ion Gaston spune:

    Papagalule, nu te mai da virgin ca nu esti. Daca nu stii Iuliu Winkler a fost si parlamentar. Europarlamentarii actioneaza pentru tara noastra iar judetul Hunedoara face parte din Romania. In mod evident ca esti un handicapat. Ai stat de vorba cu ungurii care habar nu au, zici tu ca au zis ei, ce a facut Iuliu Winkler dar tu ai toata stima pentru el. dar ii denigrezi pe unguri, cica ar fi ascultatori, adica masa de manevra. iar daca ungurii, zici tu, ca nu cunosc activitatea lui cum de l-au reales presedinte la UDMR Hunedoara ? Nu te mai da tu mare autoritate ca nu esti decat un betiv nenorocit care tremura dupa 50 ml de votca puturoasa pe care inainte de 1989 ti-o dadea Vucian Laceanu ca sa-l informezi ce si cum. Asa ca baga capul in toaleta si trage apa ca sa speli putoarea de care duhnesti de cand te-ai nascut.

  42. Machiavelli spune:

    Ce elevati oameni au pus partidele sa posteze !??
    Vai cata eleganta in exprimare !? Si de o parte si de alta !!
    Cu cata hotarare si incredere (de fatada) tipa leaderii, sa facem campanii frumoase, curate!!
    Cata dragoste crestin – electorala este exprimata in cuvintele unora !!
    Asta e doar o parte din fata “nevazuta” a partidelor.
    Sa vedeti pe la sedinte, si mai ales in culise, ce targuri pe voturi pe comune pe orase !!
    Sa vedeti aliante si mezaliante !!
    Asta-i pragmatismul in politica, ridica la vedere toate “valorile”, cu “proiectele” lor, cu “dragostea” lor civica fata de alegator.
    Nu va mai inselati, ajunga-va 26 de ani, din spatele pseudonimelor si a geamurilor fumurii ies adevaratele sentimente “civice”, “crestine”, “romanesti”, “pure”.
    Poluare vizuala, fonica si din pacate, sufleteasca.
    Nici unora aducand nici un bine, nici celor alesi nici alegatorilor.
    Ura politica a adus vreodata cuiva ceva bun ???

  43. Pantelimon Gurita spune:

    E bine ca v-ati linistit doamnelor si domnilor. Da, judetul are nevoie de primenire, de oameni integri, in slujba cetateanului. Campania nu se poate duce doar la modul negativ: social democratii acuzand liberalii si invers. Deocamdata nu am vazut nici la unii nici la altii cateva proiecte care sa merite atentia mea ca alegator, sa ma convinga sa votez cu o anumita lista. Vreau, din tot sufletul, sa ma contraziceti, sa vad macar un proiect cat de cat viabil care sa duca la o dezvoltare a judetului. Domnule Laurentiu Nistor am dreptate ? Domnule Adrian David am dreptate ? Daca nu, va rog contraziceti-ma dar nu prin postaci cu invective ci direct prin argumente. Asa veti convinge electorii nu cu lozinci anti-PNL la unii sau anti-PSD la altii. Sa auzim numai de bine, sa credem in viitorul nostru. Cel mai bun sa castige iar cel mai bun este cel care convinge electoratul. Ce parere aveti ?

  44. Pantelimon Gurita spune:

    Faptul ca nu vine nici un raspuns de la nimeni demonstreaza ca am atins coarde sensibile. Sigur, tacerea este si ea un raspuns. Urmeaza noi si noi dezvaluiri despre fratia uselista din judetul Hunedoara fiind vizate personalitati locale dar si de la varful partidelor respective. Asa ca, in campanie, mai bine axati-va pe programe nu pe acuze inutile.

  45. Pantelimon Gurita spune:

    Faptul ca nu vine nici un raspuns de la nimeni demonstreaza ca am atins coarde sensibile. Sigur, tacerea este si ea un raspuns. Urmeaza noi si noi dezvaluiri despre fratia uselista din judetul Hunedoara fiind vizate personalitati locale dar si de la varful partidelor respective. Asa ca, in campanie, mai bine axati-va pe programe nu pe acuze inutile. Da, tacerea e de aur.

  46. Eu spune:

    Nu gurita, gaston, firțac etc…. inseamna ca esti un papagal prea mare ca sa se mai oboseasca lumea sa-ti raspunda.
    Unii chiar au serviciu, lucreaza si au probleme de rezolvat, nu stau ca tine sa-si schimbe numele ca fraierii si sa posteze ineptii care sa si le laude singur.
    D-aia se duce drakului tara asta…pentru ca impostori si gunoaie ca tine freaca menta si sug banii munciti de noi.
    Te-ai gasit tocmai tu sa vorbesti de programe!
    Spune un program gandit de tine si pus in practica!
    Exceptand cele in care ai bagat tu si familia ta banii in buzunarele fara sfarsit.

  47. Geo Zugravu spune:

    Cred ca esti obsedat de un anumit personaj. E meteahna securistilor. ti s-a mai spus ca cinzeaca data de Vucian Laceanu era mai ieftina dar mai puturoasa. De aceea duhnesti si acum. Nu stiu ce tot bati campii despre nu stiu cine. Oricum de la tine nu asteapta nimeni nimic. Papagalule. Asa ca degeaba insisti cu diverse nume ale nu stiu cui.

  48. Eu spune:

    Tu n-ai familie acasa sa-ti spuna cat esti de penibil?
    Ai schimbat din nou numele si ai comentat ca un bou la ce am scris eu.
    Iti schimbi numele pe aici sa para ca lumea este de acord cu tine, iar cand nu scrie nimeni iti raspunzi singur.
    Esti un caz patologic batrane! Treci pe tusa si bucura-te de cat ai furat pana acum.
    Ce-ti pasa tie ca bat eu campii daca tot nu te intereseaza, penibilule?
    Eu bat campii, altii o sa bata altceva… fiecare cu specializarea lui. Asteptam momentul…

  49. Geo Zugravu spune:

    Si fie vorba intre noi, de ce in cazul tau identitatea nu este deloc importanta ? Daca esti atat de sigur pe tine du-te la CNSAS si pune-ti dosarul pe internet. Apoi discutam. Nu te mai da tu detinator al adevarului ca nu esti. Du-te la toaleta si trage apa ca duhnesti de votca puturoasa pe care o bei dimineata pe stomacul gol. Ai sange in instalatie ? Sunt sigur ca nu ai. In alta ordine de idei nu ma adresez persoanei tale insignifiante decat ca raspuns la atacurile tale. Asa ca ciocu mic ca acum noi suntem la putere, cei care iubim democratia nu securistii. Voi va traiti ultimele clipe de agonie. Inca odata pune-ti dosarul de informator pe net si vom vedea daca mai esti asa vocal.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Aproape 6.000 de hunedoreni candideazã la alegerile locale din 5 iunie

Natalia Bumbac Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BECJ) Hunedoara a publicat numărul total al formaţiunilor politice şi al candidaţilor înscrişi...

Grevã japonezã cu iz electoral la Orãştie

Începând de ieri, angajaţii de la SC Uzina Mecanică SA Orăştie şi încă o firmă de stat din municipiu au...

Bulina neagră, 10.05.2016

Alina Nadia Ardelean, din Petroşani Pentru că, fiind judecată în libertate, în două procese, în care într- unul este acuzată...

Închide