Şcoala de vară “Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România şi Republica Moldova”

29 mai 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Ultima Ora

În perioada 3-7 iunie 2019, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează Şcoala de vară “Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România şi Republica Moldova”.

Scopul acestei şcoli de vară este unul de cercetare etnografică şi de ştiinţele naturii, de extindere a relaţiilor interinstituţionale externe, de promovare a patrimoniului judeţului Hunedoara şi de schimb de informaţii şi practici muzeale. Activităţile de cercetare se vor desfăşura în arealul Bradului, Ţării Haţegului şi Ţinutului Pădurenilor, precum şi la sediul muzeului devean. Specialiştii Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău şi cei ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, pe parcursul săptămânii vor desfăşura activităţi care vor viza îmbogăţirea cunoştinţelor de specialitate atât prin cercetarea de teren, cât şi prin schimbul de bune practici, extrem de util pentru specialiştii ambelor instituţii muzeale.
Vor fi realizate vizite de lucru la muzee de profil şi monumente istorice şi naturale din judeţul Hunedoara. Rezultatele cercetării se vor concretiza în studii de specialitate publicate în reviste de profil din România şi Republica Moldova.
Deschiderea oficială a Şcolii de vară va avea loc luni, 3 iunie, ora 10,00 în Sala Şemineului, etajul 1 al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Futsal. Juniorii de la echipa ACS West, pe locul 4 în ţară

Echipa de futsal juniori de la ACS West a avut o evoluţie remarcabilă, atât în Cupă, cât şi în campionatul...

Fotbal Turneul „Ţara Haţegului Junior’s Cup”, ediţia a III-a

Turneul, care se dispută pe stadioanele din Haţeg şi Sântămăria Orlea, se află la a treia ediţie şi reuneşte peste...

Gala Fight Zone la Deva

O nouă ediţie, cea de a cincea, a întrecerilor de lupte din cadrul Galei Fight Zone la poalele Cetăţii, este...

Închide