Comunitate

Sauna de la Aqualand Deva a fost modernizată

Magdalena Şerban

Sauna Complexului Aqualand din Deva oferă condiţii noi de relaxare. Asta, după ce a fost reabilitată în întregime.

„Sauna s-a aflat în proces de renovare, iar de curând a fost repusă în circuit. A fost modernizată, necesitând reabilitare. Este o saună finlandeză, ce oferă beneficii nenumărate pentru organismul uman. Specialiştii o recomandă cu precădere pentru detoxifierea şi purificarea corpului, scăderea în greutate, dar şi ca pe un mijloc excelent pentru meditaţie şi relaxare. Vă invit să vă bucuraţi de toate acestea. Reamintesc că programul nostru de funcţionare este luni, în intervalul orar 14-22, iar de marţi până vineri, între 9 şi 22. Sâmbăta şi duminica avem deschis între orele 10 şi 22. Tarifele au rămas neschimbate“, a spus Irinel Faur (foto), directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPÎGM), entitate sub tutela căreia se află Complexul Aqualand.
Cât priveşte tariful aferent, acesta a rămas la 10 lei, la fel cum se practică şi în cazul salinei, supusă şi ea reabilitării. O altă noutate este că restaurantul din cadrul Complexului şi-a deschis porţile, o perioadă locaţia fiind închisă. În acest fel, clienţii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la unităţile alimentare din oraş pentru a savura ceva gustos după baia făcută la Aqualand. De asemenea, până de sărbători va deveni funcţională camera de relaxare, şi aici făcându-se o serie de modificări. „Am crescut şi temperatura apei, acum fiind între 33 şi 36 de grade Celsius. Vom continua planul de investiţii şi în 2019, dorindu-ne să ajungem la cel mai bun nivel. Momentan ne bucurăm de mulţi vizitatori, mai cu seamă în weekenduri, acest lucru determinându-ne să credem că suntem pe un drum foarte bun “, a adăugat Irinel Faur.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura