Sat terorizat de un cioban şi oile sale

02 turma oiOana Mihnea

Un cioban din satul Târnava, comuna Brănişca, a reuşit să-i ducă pe localnici pe culmile disperării. Ciobani cu sute de mioare ţi-e dat să vezi în multe sate din judeţ, dar nu poposiţi în mijlocul satului, aşa cum a făcut cel din Târnava. De când s-a mutat în casă nouă, parcă s-a dezlănţuit potopul peste liniştea vecinilor.

Oile au schimbat culcuşul
Povestea ciobanului Pătru, care s-a mutat cu oi cu tot în mijlocul satului, în casa unei femei, am aflat-o de la câţiva localnici, sătui de deranjul creat de ovine. La redacţia noastră au ajuns mai multe sesizări legate de acest cioban, care până nu demult stătea liniştit cu mioarele lui undeva la marginea satului. Ce l-a făcut să îşi mute „reşedinţa“ nu ştim, cert este că din momentul când s-a mutat în acea casă, oamenii nu mai au o viaţă liniştită. „Ne deranjează mirosul, mizeria pe care o lasă pe drum oile şi ne este teamă că o să scape la noi în grădini sau în curţile caselor şi o să ne distrugă tot ce avem. Vrem să plece de aici, nu are ce căuta în mijlocul satului“, ne-a spus o localnică. Până aici este de înţeles durerea femeii, însă ciobanul nu s-a mutat acolo de capul lui, ci având acordul proprietarei locuinţei. Care a fost înţelegerea lor, numai ei ştiu, dar este clar că schimbarea nu-i pe placul vecinilor.

De fapt, sunt doi ciobani
Administraţia locală cunoaşte problema celor din Târnava, însă nu dispune de pârghiile necesare ca să o rezolve. Ba mai mult, aflăm că nu-i doar un cioban în Târnava, ci doi. „Acolo este vorba despre o rivalitate între două tabere. Oamenii din sat au format două tabere şi fiecare are ciobanul ei. S-au obişnuit să se înţepe unii pe alţii. Eu am fost de mai multe ori la faţa locului să văd despre ce este vorba şi să încerc să rezolv problema. Primăria nu are dreptul să-l scoată pe cioban afară din acea casă, atât timp cât stă cu acordul proprietarei. I-am pus în vedere să ţină oile pe suprafaţa de teren aferentă casei, să nu treacă cu ele peste terenurile oamenilor, iar el şi-a luat angajamentul să respecte înţelegerea, mai mult nu putem face. Are aproximativ 200 de oi şi merge zilnic cu ele pe o păşune a composesoratului sătesc. Celălalt cioban stă undeva la marginea satului“, a declarat Teodor Lazăr, primarul comunei Brănişca.

N-are nimeni ac de cojocul lui
Vecinii ciobanului Pătru au mers mai departe şi au sesizat şi inspectorii de la DSVSA Hunedoara. „Vineri a sunat la noi o femeie care a spus că vrea să facă o reclamaţie cu privire la această problemă. Am îndrumat-o să facă o sesizare scrisă, apoi voi trimite inspectorii la faţa locului să vadă ce se întâmplă. DSVSA nu poate decât să verifice dacă oile sunt vaccinate, au crotalii, cum au ajuns acolo şi cum sunt îngrijite. În cel mai rău caz, ciobanul poate primi amendă“, a declarat Mihai Jula, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara.
Pentru cei afectaţi, singura speranţă o reprezintă Poliţia, care a fost şi ea sesizată. „La Postul de Poliţie Brănişca s-a înregistrat o sesizare în legătură cu existenţa ovinelor pe acea proprietate. Sesizarea a venit din partea mai multor persoane, care au solicitat evacuarea bărbatului. Însă, noi nu putem face acest lucru. În caz de distrugere, se pot lua măsuri. Poliţiştii continuă cercetările şi dacă se adevereşte că au fost distruse culturi sau alte bunuri ale oamenilor din zonă, se poate întocmi dosar penal“, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Aşa stând lucrurile, deocamdată, ciobanul din buricul satului a scăpat basma curată. Rămâne de văzut cât de disciplinate vor fi oile şi dacă vor năvăli în gospodăriile oamenilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare