Şase jucătoare din România, pe tabloul principal la US Open

6 august 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Organizatorii turneului american de tenis au anunţat lista provizorie a jucătoarelor acceptate direct pe tabloul principal la US Open, iar aceasta o are în frunte pe Simona Halep (foto), locul 2 WTA, care devine favorită în absenţa numărului 1 mondial, australianca Ashleigh Barty.
Halep este înscrisă la acest Grand Slam, dar deo­camdată nu a confirmat oficial participarea şi în urmă cu câteva săptămâni, şi-a exprimat îndoiala cu privire la participarea la Grand Slam-ul american, din cauza regulilor sanitare stricte.
Bianca Andreescu, sportiva canadiană de origine română, locul 6 WTA şi deţinătoarea trofeului, figurează şi ea pe listă, iar din România, mai sunt acceptate pe tabloul principal Sorana Cîrstea, locul 75 WTA, Irina Begu, locul 81 WTA, Patricia Maria Ţig, locul 85 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 120 WTA.
US Open este programat la datele iniţiale, 31 august – 13 septembrie, fără spectatori şi cu un strict protocol sanitar. La acest Grand Slam nu vor exista calificări şi nici probă de dublu mixt.
Organizatorii US Open au anunţat că premiile totale ale ediţiei 2020 a US Open vor fi de 53,4 milioane de dolari (45 de milioane de euro), mai mici faţă de 2019, când au fost de 57 de milioane de dolari, un record.
Cea mai mare scădere este la câştigătorii probelor de simplu, care vor primi câte trei milioane de dolari (2,5 milioane de euro), cu 850.000 de dolari (715 milioane de euro) mai puţin faţă de cei din 2019. Finaliştii vor lua şi ei mai puţin, de la 1,9 milioane de dolari la 1,5 milioane de dolari (1,25 milioane de euro) fiecare.
Singurii jucători care vor primi mai mulţi bani ca anul trecut vor fi cei care pierd în primul tur, o creştere de la 58.000 de dolari la 61.000 de dolari (51.000 de euro).

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Florentina Marincu-Iuşco: M-am pregătit pentru competiţii

Aşa cum v-am informat, astăzi şi mâine, la Bucureşti, pe Stadionul Iolanda Balaş-Sotter din Capitală, în organizarea Fe­deraţiei Române de...

Orăştioara de Sus: investiţiile cu finanţare externă sunt şi vor rămâne prioritare

Magdalena Şerban Având deja la activ proiecte europene câştigate şi materializate cu succes, conducerea comunei Orăştioara de Sus urmăreşte ca...

Mesajul conducerii Insemex Petroşani, de Ziua Minerului

Magdalena Şerban În contextul în care ieri s-a sărbătorit Ziua Minerului, în Valea Jiului fiind organizate mai multe manifestări, conducerea...

Închide