Politica si administratie

Sanfirişca: ALDE Hunedoara salutã mãsurile fiscale luate de Guvern

05-Marius-Sanfirisca-0După ce guvernul a aprobat recent, printr-o ordonanţă de urgenţă, devansarea cu un an a unor măsuri de natură fiscală, care vor încuraja investiţiile şi vor crea noi locuri de muncă, ALDE Hunedoara susţine aceste acţiuni extrem de importante.

„Sunt, în fapt, măsuri liberale pe care ALDE le-a susţinut în permanenţă şi care fac parte din programul nostru de guvernare. Printre măsurile adoptate marţi, 27 octombrie 2015, de Executiv regăsim reducerea impozitului pentru veniturile din dividende de la 16 la sută la 5 la sută, începând cu 1 ianuarie 2016, reducerea TVA la 9 la sută pentru livrarea apei potabile şi a apei pentru irigaţii, precum şi introducerea unui sistem de impozitare diferenţiat pentru microîntreprinderi”, susţine Marius Nicolae Sanfirişca (foto), copreşedinte ALDE Hunedoara.
„ALDE Hunedoara susţine astfel de măsuri ce sunt binevenite în contextul actual economic prin care trece ţara noastră, ele constituind o oportunitate deosebită pentru mediul de afaceri, care va putea să se dezvolte mult mai uşor, fapt ce ar putea creşte atât nivelul investiţiilor, cât şi şansele creării unor noi locuri de muncă. Să nu uităm că pentru judeţul Hunedoara astfel de măsuri, promovate şi susţinute de către instituţiile abilitate, sunt vitale pentru ca rata şomajului să scadă, iar tinerii să nu mai fie nevoiţi să caute de muncă în străinătate,” a adăugat copreşedintele ALDE Hunedoara. (S.Popa)

One thought on “Sanfirişca: ALDE Hunedoara salutã mãsurile fiscale luate de Guvern

  • Zamfi draga,toate la vremea lor. Lumea stie dosarul tau?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura