Sanatoriul din Brad, pregătit pentru iarnă

10 septembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Dacă în unele spitale din ţară, căldura se furnizează cu porţia pe timpul iernii, în altele, pacienţilor li se oferă condiţii hoteliere, cum poate unii nu au nici măcar acasă. La Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, centrala proprie funcţionează pe lemne, iar stocul s-a făcut din timp, urmând să fie completat doar cu o mică parte.
„Acum avem asigurat circa 70 la sută din necesarul de lemne de foc, însă vom continua până ajungem la sută la sută. Ţinând cont că în trecut, încălzirea se făcea cu motorină, ni s-au redus costurile de când folosim masă lemnoasă. În plus, nici ultimele ierni nu au fost prea grele. Din octombrie şi până în lunile aprilie-mai, trebuie să menţinem căldura în unitatea medicală. Suntem poziţionaţi sus, iar curenţii de aer se resimt altfel faţă de centrul oraşului. De asemenea, în discuţie se află pacienţi cu afecţiuni pulmonare, ceea ce este un motiv în plus pentru a avea pus la punct sistemul de încălzire ce trebuie să funcţioneze în regim adecvat. Pentru apa caldă, tot în ideea de a beneficia de o diminuare semnificativă a cheltuielilor, au fost montate 18 panouri solare. Ne sunt folositoare şi dau randament cu precădere vara. Am înţeles că pe viitor vom fi racordaţi la reţeaua publică a municipiului, graţie unui proiect investiţional demarat de Apa Prod, fiind vizată creşterea numărului de consumatori”, a precizat medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul sanatoriului.
Acesta a amintit de aprobarea de către Consiliul Judeţean Hunedoara, în subordinea căruia se află instituţia spitalicească, a proiectului tehnico-economic legat de asigurarea finanţării achiziţionării unui lift exterior destinat exclusiv pacienţilor (estimat la circa 750.000 de lei). Momentan, mai e nevoie de actualizarea extrasului de carte funciară şi de un aviz de la Inspecţia în Construcţii. Luându-se în calcul procedura de licitaţie şi respectarea termenelor impuse de legislaţia în vigoare, cel mai probabil liftul va ajunge să fie pus în slujba bolnavilor începând cu 2019. Iar pentru ca reţeaua electrică să fie sută la sută la cote maxime şi să nu existe riscul întreruperii curentului, aşa cum se întâmplă uneori în prezent, tot administraţiei judeţene i s-a mai solicitat sprijin pentru reparaţii. Alături de cele ce se impun la reţeaua de încălzire, suma totală se ridică la 280.000 de lei.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte în domeniile sport şi culte

Primăria municipiului Deva a lansat a doua sesiune de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit...

Dezastrul de la Orăştie continuă pentru a patra zi

De patru zile, locuitorii municipiului Orăştie sunt ţinuţi sub teroarea lipsei curentului electric. Avaria majoră de la staţia de transformare...

O nouă etapă de dezinsecţie terestră, la Deva

Primăria municipiului Deva şi operatorul Serviciului de Salubritate vor avea o nouă activitate de dezinfecţie şi deratizare a municipiului Deva,...

Închide